Vor fi sau nu anticipate?

Premierul interimar Ludovic Orban crede încă în alegerile parlamentare anticipate. Cu toate că țara, ca de altfel întreaga lume, este zguduită de coronavirus, cu toate că au fost anulate toate zborurile spre Italia și dinspre Italia, cu toate că școlile vor fi închise, cu toate că Facultatea de Medicină și Farmacie din București și-a suspendat cursurile și și-a închis porțile, viața politică merge mai departe.

Alegerile locale vor avea loc la termen, și este foarte posibil ca o dată cu acestea să aibă loc și alegerile parlamentare anticipate, aceasta fiind și dorința președintelui Klaus Werner Iohannis. Premierul Ludovic Orban a convocat partidele politice pentru stabilirea zilei alegerilor locale. La jumătatea lunii februarie Ludovic Orban a declarat că obiectivul PNL este de a fi îndeplinit toate procedurile constituționale, astfel încât președintele Klaus Werner Iohannis să poată dizolva Parlamentul, respectiv să fie declanșate procedurile pentru alegeri parlamentare anticipate.

În teritoriu, fără să neglijeze alegerile locale, liderii PNL și PSD gândesc deja la lista candidaților pentru Parlament. Nimic nu este încă bătut în cuie. La liberali se știe cu certitudine că pentru Senatul României va candida Eugen Pârvulescu, președintele Organizației Județene Teleorman a PNL. La Camera Deputaților nu se știe încă cine va fi trecut pe listă, și nici în ce ordine; cu certitudine pe lista PNL Teleorman nu se va mai regăsi Mara Calista Daniela. Este posibil ca pe lista liberalilor teleormăneni pentru Camera Deputaților să se afle BarbuCostel, zis Bitanu, dar și Florică Mara, vicepreședintele Organizației județene PNL Teleorman, precum și Calotă Ică Florică, deputat, președintele Organizației județene ALDE, care a trecut cu toată echipa la liberali.

În ce-i privește pe social-democrați, în tabăra acestora se pare că vor fi unele surprize la candidaturi. Este posibil ca la Senat lista să fie deschisă de Viorica Dăncilă, fost premier, care ar înlocui-o pe Carmen Daniela Dan. La Camera Deputaților este posibil să candideze și Adrian Ionuț Gâdea, președintele PSD Teleorman, și Valentin Boboc, care acum este deputat la cel de-al doilea mandat, chiar și actualul deputat Violeta Răduț, dar și Oana Panagoreț, sau chiar seniorul Petre Cioabă.

Rămâne de văzut doar dacă vor fi sau nu alegeri parlamentare anticipate, sau lumea va aștepta trecerea pandemiei coronavirus.

Ioan DUMITRESCU