Category Archives: Eveniment – Actualitate

Exerciții demonstrative desfășurate de ISU Teleorman cu prilejul Zilei Protecției Civile

De la înființare până în prezent, protecția civilă a rămas o componentă de bază a sistemului securității naționale, destinată prevenirii și reducerii riscurilor de producerea a dezastrelor, protejării populației și înlăturării efectelor negative ale dezastrelor. Pompierii teleormăneni au organizat diverse activități, în care au prezentat cele mai moderne autospeciale de intervenție, modalitățile de acordare a

Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și fără permis de conducere

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Turnu Măgurele au întocmit dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, în cazul unui bărbat care a condus un autoturism pe drumurile publice, deși ar fi consumat băuturi alcoolice, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele. În fapt,

Lucrări pentru prevenirea și corectarea avariilor pe 1 martie, în Teleorman

Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei electrice la consumatorii casnici şi agenţii economici, astfel: 01.03.2024 Dracea 09:30-17:30 – Localitatea Dracea – PTA 4255 Dracea circ. 2 (zona Șoseaua Principală de la fosta moară până la magazinul La 2 pași și ulițete adiacente, inclusiv Str. Învatatorilor continuare Str. Libertății) Sârbeni 09:30-17:30-Localitatea Udeni, zona de intrare dinspre

28 februarie, Ziua Protecției Civile din România

La 28 februarie, an de an, este sărbătorită Ziua Protecției Civile sau Ziua Apărării Civile, zi în care, în anul 1933, a luat ființă protecția civilă în România, prin Decretul Regal nr. 468, care aproba „Regulamentul de funcționare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene”, având ca scop „limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populației și resurselor

Valabilitatea permisului auto ar putea fi extinsă la 15 ani

Valabilitatea permiselor auto ar putea fi extinsă de la 10 la 15 ani în cazul unor anumite categorii de vehicule, potrivit unui proiect de lege adoptat, marți, de Senat. Creșterea valabilității permiselor de conducere de la 10 ani la 15 ani se va aplica pentru categoriile AM, Al, A2, A, B, Bl și BE. Scopul

Exercițiu de alarmare publică pentru verificarea funcționarii semnalelor acustice

Edilii municipiului Alexandria ne informează că în data de 28 februarie, începând cu ora 10.00, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va organiza și desfășura un exercițiu de alarmare publică pentru verificarea funcționarii semnalelor acustice (sirenele de alarmare), prin acționarea acestora. Această informație ne este dată pentru a preîntâmpina producerea panicii și pentru prevenirea din

Amenzile contravenționale se sting cu prioritate. Ordinea stingerii obligațiilor fiscale

Art.165 din Codul de procedură fiscală, stabilește ordinea stingerii obligațiilor fiscale. (1) Dacă un debitor datorează mai multe tipuri de obligații fiscale, iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate obligațiile, atunci se stinge obligația fiscală pe care o indică debitorul, potrivit legii, sau care este distribuită potrivit prevederilor art. 163, după caz,

Lucrări pentru prevenirea și corectarea avariilor în data de 29.02.2024, în Teleorman

Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei electrice la consumatorii casnici şi agenţii economici, astfel: 29.02.2024 Zimnicea 09:00 – 12:00- Localitatea Zimnicea extravilan, Interagro Zimnicea _ stația SPP 1 Vii 09:00 – 16:00- Localitatea Zimnicea, strazile: 1 Mai între numerele 1 și 12, Duzilor între numerele 102 și 205, Plopilor între numerele 1 și 13, Republicii

57 situații de urgență, 3 accidente rutiere și 6 incendii în 48 de ore

Subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman au intervenit la un număr de 57 de situații de urgență, dintre care șase au fost pentru stingerea incendiilor, 41 pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, trei evenimente rutiere în localitățile Bragadiru, Târnava

Săptămâna Protecției Civile

În acest an, la data de 28 februarie, se sărbătorește 91 de ani de Protecție Civilă în România. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Teleorman va derula o serie de activități ce au drept scop pregătirea populației pentru situații de urgență, pe toate tipurile de risc existente la nivel județean, precum și amplificarea climatului de înțelegere