O spargere încheiată prost! Hoții au fost alergați de proprietar și vecini

Patru tineri au încercat să dea o spargere, dar au fost prinși de proprietar. În încercarea de a-i opri pe hoți s-a iscat un scandal.

Patru persoane au pătruns în curtea locuinței unui bărbat în vârstă de 71 de ani din comuna Brânceni cu intenția de a sustrage bunuri. În momentul în care hoții căutau obiecte de valoare pe care să le valorifice, hoții au fost surprinși de către proprietar și au fugit, părăsind curtea locuinţei acestuia.

De asemenea, persoanele respective au fost văzute de către doi vecini ai bărbatului, care, încercând să le oprească, au fost loviți de către acestea.

Până la acest moment, polițiștii au identificat și audiat 3 dintre presupușii făptuitori, tineri cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, toți din comuna Brânceni, urmând să fie audiată și cea de-a patra persoană.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvărșirii infracțiunilor de tentativă la furt și lovirea sau alte violențe, urmând ca la definitivarea acestora să fie propusă soluție prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria.

În urma incidentului o persoană a ajuns la spital în stare gravă.

Claudiu DUMITRACHE