Mulți ani frumoși, Alexandria! Mulți ani frumoși, dragi concitadini!

De Sfântul Alexandru este ziua noastră și a orașului nostru, Alexandria, unde trăim, muncim și parcurgem cea mai mare parte a trecerii noastre pământene.

Anul acesta se împlinesc 186 de ani de când câtorva grupuri de oameni, în special negustori din Zimnicea și Mavrodin, le-a venit ideea înființării unui oraș nou, liber de orice ingerință străină.

Întemeiat în anul 1834, după planurile urbanistice ale inginerului austriac Moritz von Ott, cel ce lucrase planurile oraşelor Brăila şi Giurgiu şi avea să execute, mai târziu, planul viitorului oraş Turnu Severin, noul oraș și-a luat numele domnitorului din acea vreme a Țării Românești, Alexandru Dimitrie Ghica (1834-1842), cel care i-a susținut pe inițiatori.

În Catedrala Episcopală „Sfântul Alexandru” din municipiu, construită în perioada 1869-1898 în stil bizantino-romanic, cu picturi murale interioare realizate în anul 1898 de Ștefan Luchian și Constantin Artachino, sunt depuse osemintele domnitorului într-un impresionant sarcofag. În cinstea acestuia, locuitorii orașului au dat și numele catedralei, la fel cum procedaseră și cu acela al localității.

Au fost făcuți primii pași ai începutului: înființarea primei biserici, primei școli, gospodarii dorind să fie nu numai în pas cu vremea, ci să aducă un plus de inovație și prosperitate. Și-au denumit străzile, organizându-și viața după „Ekstrucția”, care reprezintă Constituția orașului Alexandria. Documentul, aflat în patrimoniul Muzeului Județean Teleorman din 2 februarie 1952 (când a fost donat de Primăria orașului Alexandria), datează de la 1 iulie 1834 și este semnat de domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica.

„Ekstruktia” este interesanta constituţie pe care şi-au alcătuit-o şi după care s-au condus timp de 30 de ani „o pildă de gândire profund omenească, un exemplu de conducere democratică, prin reprezentanţi aleşi ai locuitorilor şi un omagiu adus principiului de libertate şi paşnică conlocuire a cetăţenilor”.

Anii au trecut, locuitorii orașului s-au implicat în marile evenimente ale istoriei și iată-ne în anul 2020, vorbind despre orașul nostru, de ziua lui, la împlinirea a 186 de ani de la întemeiere.

În ziua Sfântului Alexandru, unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii, gânduri bune și prosperitate, nouă și localității noastre!

Mulți ani frumoși, Alexandria! Mulți ani frumoși, dragi concitadini!

Cornelia RĂDULESCU