Elevii ar putea susține examenele naționale în luna iulie

Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat că elevii ar putea susține examenele naționale în luna iulie.

Conținuturile pentru Evaluarea Națională și pentru Bacalaureat nu vor cuprinde materia care trebuia predată în semestrul al II-lea din anul scolar 2019-2020.

Ministrul Educației a afirmat că simularile examenelor nationale vor fi anulate: „Am anulat simularile examenelor naționale, iar sesiunea specială pentru Bac va fi, de asemenea, anulată”.

Datele examenelor nationale 2020 vor fi anuntate imediat după ce data reluarii cursurilor va fi facută publică.

În ceea ce privește subiectele pentru tezele de pe semestrul al II-lea, acestea vor fi concepute doar din materia care s-a predat până la 11 martie 2020, a subliniat Anisie.

S-a precizat faptul că nu a fost stabilită data exactă la care elevii se vor intoarce la școală, însa în mod cert acest fapt va fi posibil după 16 mai, când se încheie starea de urgență: „ Data exactă privind reluarea cursurilor se va stabili în funcție de evolutia pandemiei. În contextul informațiilor avute până în prezent, scenariul prevede reluarea cursurilor după încetarea stării de urgență, pentru ca elevii și cadrele didactice să fie în siguranță”, a afirmat ministrul, completând: „Toate aceste informații pot suferi modificări în funcție de deciziile Comitetului Național pentru Situații de Urgență”.

Cornelia RĂDULESCU