Category Archives: Anul VII, serie nouă, nr. 3422 Joi 23 aprilie 2020

Amenzi record în plină epidemie! Oamenii legii din Teleorman au ”umflat” bugetul cu peste 10 milioane de lei

Amenzi record date de oamenii legii din Teleorman de la declanșarea stării de urgență. Potrivit reprezentanților Centrului de Comunicare al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Teleorman ”de la decretarea stării de urgență și până în prezent, pentru nerespectarea prevederilor legale, polițiștii au aplicat peste 5.000 de sancțiuni contravenționale, valoarea acestora depășind 10.000.000 de lei”.

Șomajul în Teleorman se apropie de 6,5 la sută

Tot mai mulți teleormăneni rămân pe drumuri. La sfârșitul lunii martie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Teleorman erau înregistrați 9.304 șomeri, din care 3.964 femei, rata șomajului fiind de 6,48 la sută. Șomajul în Teleorman se apropie de 6,5 la sută. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de

E lege! * Ziua Satului Românesc, sărbătorită în ultima duminică a lunii septembrie!

Președintele României, Klaus Iohanis, a promulgat Legea nr. 44/2020 privind instituirea organizării “Zilei Satului Românesc”, legea fiind deja publicată în Monitorul Oficial. “Se instituie Ziua Satului Românesc în ultima duminică a lunii septembrie. Ziua Satului Românesc poate fi organizată de către autoritațile administrației publice centrale, locale, de către celelalte instituții ale statului, de către persoane

Niciun caz de infectare cu Covid-19 în Zimnicea

Pentru a limita răspândirea infecției cu virusul Covid-19, Primăria orașului Zimnicea continuă activitatea săptămânală de dezinfecție în spațiile publice, prin intermediului operatorului licențiat SC URBANA SERV SRL, societate comercială cu unic asociat orașul Zimnicea, prin Consiliul Local al orașului Zimnicea. Luni s-a desfășurat activitatea de dezinfecție a tuturor scărilor de bloc, inclusiv reumplerea recipientelor cu

Intenții fasciste

Pe măsură ce coronavirusul pare să cuprindă întreaga lume, pe măsură ce numărul cazurilor cu îmbolnăviri crește, la fel cum crește și numărul deceselor, omenirea pare a o lua razna. Oamenii ies din case și se încaieră între ei, sau chiar și cu poliția, jafurile se înmulțesc, preoții se roagă ascunși după altare și cu

Repere teleormănene: Carul de la Bujoru

Carul miniatural de bronz a fost descoperit întâmplător, la 26 aprilie 1974, într‐un mormânt tumular, o movilă de pământ distrusă de lucrările agricole, pe raza localității Bujoru, județul Teleorman. Datorită distrugerilor, din scheletul uman nu a mai fost recuperat decât craniul şi câteva oase ale membrelor inferioare. S‐a putut stabili faptul că cel înmormântat era

Numărul 3422 * 23 Aprilie 2020 * PDF