Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara

Ziua porților deschise la Colegiul Național „Unirea”

Colegiul Național „Unirea” din Turnu Măgurele a găzduit la finalul săptămânii trecute o vizită interactivă dedicată elevilor de clasa a VIII‑a din școlile gimnaziale din zonă, în cadrul programului de promovare a ofertei educaționale pentru anul școlar 2026-2027.

Obiectivul principal al acestei activități a fost familiarizarea viitorilor liceeni cu mediul educațional al colegiului și sprijinirea lor în luarea unei decizii informate privind continuarea studiilor.

În urma vizitei pe care au efectuat-o, elevii au descoperit profilurile și specializările disponibile, prezentate de profesori și coordonatori.

De asemenea, aceștia au beneficiat de un tur ghidat prin săli de clasă, laboratoare, bibliotecă și spații extracurriculare, de ateliere practice și demonstrații științifice (fizică, chimie, informatică).

În plus, au vizitat și expoziția de artă cu lucrările semnate de profesori și elevi, conectând educația cu cultura locală.

Vizita interactivă a fost primită cu entuziasm de elevii și de cadrele didactice, consolidând legătura dintre colegiu și comunitatea educațională locală.

Aceasta este o dovadă a faptului că și de această dată Colegiul Național „Unirea” își reafirmă angajamentul de a oferi un mediu educațional modern, deschis și performant, pregătind generațiile viitoare pentru succes.

Cornelia RĂDULESCU

Despre autor

Click to listen highlighted text!