Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara

Ziua mondială a fotbalului – sportul care aduce lumea împreună

La 25 mai este marcată, la nivel internațional, Ziua mondială a fotbalului, eveniment instituit de Organizația Națiunilor Unite (ONU) și susținut de Federația Internațională de Fotbal Asociație (FIFA), pentru a evidenția rolul sportului în promovarea solidarității, păcii și cooperării între popoare.
Cu ocazia adunării generale din 7 mai, Organizația Națiunilor Unite a adoptat o rezoluție în urma căreia s-a stabilit crearea Zilei Mondiale a Fotbalului, ce va fi celebrată pe data de 25 mai.
Textul rezoluției a fost aprobat în unanimitate și subliniază amploarea globală a fotbalului și impactul său în domenii precum comerțul, diplomația și pacea.
Potrivit documentului, fotbalul este recunoscut drept un instrument care „creează un spațiu pentru cooperare” și contribuie la apropierea dintre oameni, indiferent de cultură, limbă sau granițe.
Cu ocazia Zilei mondiale a fotbalului, Adunarea Generală a ONU a organizat, pe 19 mai 2026, un eveniment special la sediul organizației din New York, dedicat promovării unității, sprijinirii tinerilor și consolidării solidarității la nivel global prin intermediul sportului.
Potrivit acesteia, fotbalul demonstrează cât de multe pot realiza oamenii atunci când lucrează împreună, inclusiv în combaterea inegalităților sociale și de gen.
Inițiativa promovării Zilei mondiale a fotbalului este susținută și de Grupul Prietenilor Fotbalului, o coaliție de state membre ONU care colaborează cu FIFA pentru a evidenția capacitatea sportului de a depăși diferențele politice și culturale și de a construi punți între comunități.
Ziua mondială a fotbalului este celebrată anual pe 25 mai și reprezintă o recunoaștere a celui mai popular sport din lume ca instrument de dialog, incluziune și apropiere între oameni.
Adriana VENE

Despre autor

Click to listen highlighted text!