Ziua Internaţională a Romilor, prilej de sărbătoare
La Alexandria, Ziua Internaţională a Romilor a fost serbată un pic mai devreme, întrucât ziua de 8 aprilie, atunci când la nivel internaţional este marcat acest eveniment, este o zi lucrătoare.
Astfel, duminică 6 aprilie, într-un cadrul adecvat, aproximativ 100 de persoane de etnie romă, din 20 de localităţi teleormănene, au marcat acest eveniment, într-un stil propriu, prin muzică, dedicaţii, dans şi mulţi decibeli.
Reprezentanţii etniei rome prezenţi la eveniment, cât şi ceilalţi romi ai Partidei Romilor Por Europa filiala Teleorman s-au bucurat de prezenţa şi susţinerea noului preşedinte executiv, care începând din luna octombrie 2013, reprezintă din nou această formaţiune. Este vorba despre cunoscutul Mielu Lixandru.
În deschiderea evenimentului, acesta a ţinut să precizeze: “De ziua Internaţională a Romilor doresc să-i felicit pe toţi romi din România, dorindu-le ca prin efortul nostru comun să învingă sărăcia să scape de ecluziune, să aibă parte de o viaţă decentă la care aspiră fiecare om atât pentru sine, cât şi pentru copiii săi”.
La acest eveniment au fost invitate să participe şi personalităţi marcante ale judeţului Teleorman. Este vorba despre Viorica Dăncilă euro-parlamentar, Victor Drăguşin primarul Alexandriei, Petre Pârvu primarul oraşului Zimnicea, dar şi alţi directori ai instituţiilor deconcentrate, societăţi comerciale, dar şi reprezentanţi ai blocului sindical.
Ziua de 8 aprilie a fost adoptată drept ziua Internaţională a Romilor în anul 1971 cu ocazia primului Congres Internaţional al Romilor de pretutindeni, care a avut loc la Londra. Tot în cadrul aceluiaşi congres s-au stabilit imnul “Gelem – Gelem”, şi steagul internaţional al romilor.
În ultimii ani semnificaţia zilei de 8 aprilie a început să fie recunoscută la nivel mondial, ca şi zi în care se omagiază şi victimele de etnie romă din timpul celui de al doilea război mondial.
În România, ziua de 8 aprilie a fost declarată drept “Sărbătoarea etniei romilor” prin legea 66/2006, o iniţiativă legislativă a deputatului Nicolae Păun, reprezentantul minorităţii rome în Parlamentul României.
M.M.