Ziua informării preventive
Începând cu anul 2011, la inițiativa Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, fiecare zi de marți 13, indiferent de luna anului, este declarată „Ziua Informării Preventive”.
Cu acest prilej, zilele trecute, pe 13 august au fost organizate acțiuni de informare și educare preventivă în locurile aglomerate din municipiile Alexandria și Roșiorii de Vede, dar și în celelalte localități din județ, prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență. Au fost distribuite materialele de informare preventivă din cadrul campaniilor naționale „Marți – 13”, „R.I.S.C – Renunță, Improvizațiile sunt Catastrofale” și „STOP INCENDIILOR DE VEGETAȚIE USCATĂ.”
Principalele teme abordate de pompieri au fost:
– folosirea responsabilă a instalațiilor electrice și de gaze;
– instalarea detectoarelor de fum și de gaz în locuințe;
– supravegherea și informarea copiilor, astfel încât aceștia să cunoască riscurile la care se expun în orice împrejurare, ținând cont și de faptul că ei se află în vacanța de vară și prevenirea incendiilor de vegetație uscată.
Tot marți, în intervalul orar 08.30 – 12.30, a fost organizată activitatea Ziua Porților Deschise, pe timpul căreia toți cei interesați de misiunile și de mijloacele de intervenție folosite de salvatori au putut să vină în mod direct în cadrul subunităților de intervenție ale pompierilor profesioniști din județ.
În prezent, la nivel naţional, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă derulează următoarele campanii de informare şi pregătire a populaţiei:
- „Îndepărtează pericolele! Protejează-i pe cei dragi!” – inițiată în anul 2023, își propune să sublinieze importanța decisivă a măsurilor de prevenire care trebuie respectate pentru preîntâmpinarea incendiilor în locuințe.
- „Mie nu mi se poate întâmpla” – inițiată în anul 2023, are ca obiectiv conștientizarea adulților asupra pericolelor la care se expun în situația nerespectării măsurilor de prevenire în caz de inundații, respectiv pentru prevenirea înecului.
- „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău” – iniţiată în anul 2020, are ca obiectiv conștientizarea adulților asupra importanței supravegherii copiilor și a respectării regulilor de siguranță în locuințe.
- RISC. Proiectul I – „Renunță! Improvizațiile sunt Catastrofale!” – iniţiată în anul 2013, are ca obiectiv reducerea numărului de incendii și explozii generate de improvizații la instalațiile electrice și de gaze naturale la locuinţele cetățenilor.
- RISC. Proiectul II – „Siguranța nu e un joc de noroc!” – iniţiată în anul 2014, are ca scop reducerea numărului de incendii generate de coșurile de fum la locuinţele cetățenilor.
- RISC. Proiectul III – „Siguranța NU e un joc de noroc!” – iniţiată în anul 2015, are ca obiectiv reducerea numărului de incendii generate de improvizații și de suprasolicitarea instalațiilor electrice la locuinţele cetățenilor.
- RISC. Proiectul IV – „Mai bine previi, decât să nu fii!” – iniţiată în anul 2016, are ca obiectiv informarea preventivă a populației cu privire la montarea detectoarelor de incendiu în locuința proprie, în scopul reducerii numărului de victime și a pagubelor materiale produse de incendiile la locuințe.
- RISC. Proiectul V – „Scăpările de gaze” – iniţiată în anul 2018, are ca obiectiv informarea,
conștientizarea și pregătirea populației pentru a reacționa corect în situația în care sesizează scăpări de gaze, în scopul reducerii numărului de victime și implicit a pagubelor materiale generate de scăpările de gaze.
- „Nu încărca butelia la stația GPL!”
- „Nu tremur la cutremur” – iniţiată în anul 2015, are ca scop de bază informarea, conștientizarea și pregătirea populației pentru a reacționa corect în situația producerii unui cutremur de magnitudine ridicată.
- F.O.C. – „Flăcările Omoară Copii” – iniţiată în anul 2012, are ca obiectiv reducerea numărului de incendii la locuinţe și, implicit, a victimelor din rândul copiilor.
- Ziua Informării Preventive – Marți 13 – iniţiată în anul 2011, are ca scop conştientizarea cetăţenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de situaţii de urgenţă.
Pavel ACHIM