Vineri, 9 mai 2025, de la ora 10:00, Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Teleorman, a organizat o serie de activități dedicate Zilei Europei, eveniment ce își propune să promoveze valorile europene și diversitatea culturală a Uniunii Europene.    

Au participat elevii clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Alexandria, coordonați de prof. Carmen Costache.

Copiii au prezentat informații despre mai multe țări ale Uniunii Europene, oferind perspective interesante asupra culturii, tradițiilor și specificului fiecărei țări.

Activitatea a inclus și completarea unor fișe de lucru interdisciplinare, menite să îmbine cunoștințele din domenii precum geografia, istoria, literatura și educația civică. 

Cu această ocazie, biblioteca a organizat și expoziția tematică de carte „Europa ești tu!”, vizitatorii fiind invitați în perioada 9-30 mai 2025, într-o simbolică „călătorie” prin statele membre ale Uniunii Europene, prilej cu care vor descoperi volume dedicate patrimoniului cultural european, precum și istoriei construcției europene.     

Evenimentul face parte din demersurile constante ale Bibliotecii Județene „Marin Preda” Teleorman de a promova educația interculturală, spiritul civic și deschiderea către valorile europene în rândul comunității locale.

Cornelia RĂDULESCU

Despre autor

Lasă un răspuns