Ziua Demonstrativă STEAM Clubs

La Palatul Copiilor Alexandria, în zilele de 22 și 23 martie 2024 se va desfășura un eveniment special- Ziua Demonstrativă STEAM Clubs, pentru copii cu vârstele între 8 şi 12 ani, organizat în colaborare cu eematico, o organizație dedicată transformării educației pentru copii într-o experiență captivantă și semnificativă.

Educația eematico este mai mult decât învățare- este despre dăruire de sens lucrurilor învățate și descoperite, despre valorificarea fiecărui moment din copilărie pentru a construi o bază solidă pentru viitorul lor.

Organizatorii acestui eveniment își doresc ca această metodă educativă inovatoare să ajungă la cât mai mulți copii, indiferent de mijloace sau proveniență, pentru a le oferi șanse egale de succes în viață.

Programul evenimentului este următorul:

– Vineri, 22 martie, ora 17:00: Prezentare pentru cadrele didactice din Palatul Copiilor Alexandria. Cei care vor fi prezenți vor fi invitați să descopere în detaliu acest proiect și modul în care se poate colabora pentru a aduce beneficii semnificative copiilor din comunitatea noastră.

– Sâmbătă, 23 martie, 10:00-11:30 (max. 30 copii) şi 12:00-13:30 (max. 30 copii): Activități pentru copii cu vârste cuprinse intre 8-12 ani, în paralel cu o sesiune specială de prezentare și discuție pentru părinți. Copii vor avea ocazia să își bricoleze o agendă proprie și să descopere știința din spatele acestui proces.

Participarea este gratuită, iar activitățile vor fi conduse de traineri experimentați eematico, însoțiți de cadre didactice de la Palatul Copiilor Alexandria.

Numărul de locuri este limitat, fiind disponibile în ordinea înscrierilor.

Pentru a înscrie copiii sau pentru mai multe informații, cei interesați sunt rugați să completeze

formularul de înscriere sau să contacteze organizatorii: Palatul Copiilor Alexandria & eematico, număr telefon +40.767. 098 808, prof. Tatiana Soare.

Formularul de înscriere se găsește accesând linkul https://bit.ly/demo-eematico-Alexandria

Această activitate este menită să-i facă fiecărui copil din comunitatea noastră copilăria cât mai frumoasă și mai educativă.

Cornelia RĂDULESCU

Despre autor