Ziua Autorilor Europeni, ediția a III-a
Săptămâna aceasta, în Sala de ședințe a Bibliotecii Regionale „Lyuben Karavelov” din Ruse s-a desfășurat cea de-a III-a ediție a Zilei Autorilor Europeni.
Acest eveniment a fost inițiat de Biblioteca Județeană „I. A. Bassarabescu” Giurgiu, reprezentată de Daniela Bardan, manager, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman, reprezentată de Valentina Pașa, manager, alături Evelyne Maria Croitoru, scriitoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București Poezie, membră în Comitetul de conducere- Filiala București Poezie a Uniunii Scriitorilor din România, editor fondator al platformei de comunicare „Atitudini contemporane”, membru titular al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”- Filiala București, realizatoarea emisiunii de cultură „Văzul inimii”, Publive Media TV.
Invitați să participe la eveniment au fost scriitori localnici, iubitori de poezie, elevi și cadre didactice.
Cuvântul de deschidere a aparținut urcătorilor: Teodora Eftimova, director al Bibliotecii Regionale „Lyuben Karavelov” din Ruse și Lili Ganceva, director executiv Euroregiunea Danubius, care au mulțumit oaspeților pentru colaborare, evidențiind totodată rolul autorilor europeni în relația cu generația tânără, și nu numai. Despre strânsa și frumoasa colaborare, dar si despre activitatea literară și profesională a scriitoarei Evelyne Maria Croitoru au vorbit reprezentantele instituțiilor de cultură din România, Valentina Pașa și Daniela Bardan.
Evenimentul a fost întregit de doamna Evelyne Maria Croitoru, care a prezentat parcursul cărtilor sale, editate în 11 limbi de circulație internațională, concursurile de creații literare pe care le-a coordonat, dar și povestea cărții pentru copii „Hainele bradului”, apărută în luna decembrie, 2024.
Au urmat lecturi poetice susținute în limbile bulgară și română, de poeții: Adrian Vasilev, Nadejda Radeva, Evelyne Maria Croitoru si de Valentina Pașa, în limba engleză.
Întreg evenimentul s-a desfășurat sub minuțioasa traducere în limbile bulgară și română a profesoarei Violeta Frateva, care a fost și ghid în prezentarea fiecărui compartiment al Bibliotecii Regionale “Lyuben Karavelov”.
În urma propunerii Valentinei Pașa, ediția a IV-a se va desfășura la Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman.
Cornelia RĂDULESCU