Zborul visului meu

Îmi amintesc de copilăria mea când stam pe prispa casei bătrânești, unde îmi țineam genunchii strânși la piept și visam să devin aviator. Cerul era al meu, fără limite, fără durere, doar libertate. Mama mă privea cu un zâmbet melancolic, parcă știind că destinul își croia propriul drum, dincolo de visurile mele copilărești.

Anii au trecut… Aripile frânte ale trupului meu nu m-au împiedicat să zbor. Am învățat să zbor altfel, prin cuvinte. Am devenit scriitor, iar metafora a devenit avionul meu, purtându-mă spre înălțimi nevăzute. Am zburat cu imaginația, am străbătut lumi create din gânduri și lacrimi, am atins orizonturi pe care nici măcar cerul nu le putea cuprinde.

Și totuși, în anul 2022, am zburat cu adevărat, destinația Anglia, în vizită la nepoții mei. În acel moment nu mai eram doar un om legat de pământ. Eram un suflet care trăia bucuria pură, aceea pe care o simți când visele se transformă în realitate. Inima îmi bătea puternic, nu de teamă, ci de emoție.

Am închis ochii pentru o clipă și am simțit prezența lui Dumnezeu—ca și cum El îmi șoptea că visul adevărat găsește o cale să se împlinească. Nu era noroc sau întâmplare. Era destinul meu, ghidat de o forță mai presus de mine, sau de speranța care nu mă părăsise niciodată. Conștientizam că, în ciuda piedicilor, reușisem să zbor.

Privind pe hublou, am simțit o emoție de nedescris… Nu mai eram copilul de pe prispă care doar își imagina cerul—eram omul care îl trăia… Iar acel zbor fizic, era mai ales sufletesc… Era dovada că nimic nu rămâne imposibil, că aripile frânte pot să atingă înălțimile. Și, pentru prima oară, am simțit că nu mai eram prizonierul unui vis… ci cel care îl trăia.

Zborul nu este doar despre trup, ci și despre suflet. Și eu am zburat… Mereu voi zbura…

Zborul dincolo de trup

Privesc tăcut la cerul întins,

Ploaia îmbracă visul meu,

Durerea veche nu s-a stins

Ci arde tainic, tot mai greu.

Am aripile frânte, dar nu pier,

Mama e glasul ce mă cheamă,

Lacrimile îmbracă al meu ieri,

Zborul e suflet, nu doar teamă.

În Anglia, prin timpul durut,

Dumnezeu mi-a șoptit din înalt: