Vreți medalii grămadă? Faceți altă Daciadă!

Bilanț „strălucit” al delegației României la Jocurile Olimpice de la Tokio. Am „reușit” să egalăm rezultatul obținut cu aproape 70 de ani în urmă la Helsinki. Patru medalii am luat atunci, patru am luat și acum.

E clar că și în sport, după 1989, trăim „decenii de împliniri mărețe”. Mai precis, economia a cunoscut o creștere galopantă, dar negativă, ca și sportul. Peste câteva luni se împlinesc exact 32 de ani, de la niște evenimente pe care naivii căzuți pradă manipulării le-au numit „revoluție”.

Chiar dacă ne pică greu în cârcă, vom încerca să facem în cele ce urmează bilanțul sportului românesc din această perioadă și vă avertizăm că nu regretăm niciun moment Epoca de Aur, în plan sportiv.

În 1977, „geniul Carpaților”, așa analfabet cum îl consideră mulți, a avut o idee cu adevărat genială și unică în lume, a instituit Daciada, o mișcare sportivă de masă, care a adunat de la prima ediție 6 milioane de participanți. Iar rezultatele nu s-au lăsat așteptate. În 1981, s-a desfășurat la București a XI-a ediție a Universiadei de vară, la care au participat 3000 de sportivi, reprezentând 86 de țări. România s-a clasat pe locul doi în clasamentul general, cu 67 de medalii (30 de aur, 17 de argint și 20 de bronz). Acest succes a prefațat strălucita prezență a României la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, care marchează cea mai mare victorie sportivă din istoria României. Cei 127 de sportivi care ne-au reprezentat au obținut 53 de medalii, clasându-se pe locul 2 , după SUA.

Cu o bază de selecție uriașă și cu baze sportive corespunzătoare cerințelor vremii, sportul românesc devenise principalul ambasador al României și, chiar dacă era folosit de propaganda politică, reprezenta unul din puținele motive de mândrie și bucurie pentru români.

După 1989, sportul a devenit ultima roată la căruța tuturor guvernărilor. Legea retrocedării a condus la dispariția multor baze sportive, cele care au „scăpat” au fost lăsate să se degradeze iar de sport de masă nici nu mai poate fi vorba.

Dacă la Daciadă se vorbea de milioane de participanți, azi doar 6% dintre români mai fac sport. Și asta pentru că statul și-a luat mâna de pe mișcarea sportivă de masă, iar în capitalism sportul costă. Și nu puțin.

Dar numai în democrația noastră orginală sportul e Cenușăreasa societății. Marile națiuni ale lumii, dar și multe dintre cele mici, dar care se respectă, fac din sport politică de stat. Să ne gândim ce s-ar fi întâmplat dacă SUA, Franța, Anglia, China, Japonia, Rusia, Australia sau Germania n-ar fi intrat în primele 10 din clasamentul pe medalii. Ar fi fost revolte în stradă și căderi de guverne.

Numai la noi politicienii se înghesuie să facă poze cu fostele și actualele glorii ale sportului românesc în timp ce bălmăjesc numai tâmpenii despre rolul sportului în devenirea noastră ca nație. Numai la noi politicienii au birourile pline de cadouri și fotografii de la sportivi, dar sportivii n-au în sacoșe decât promisiuni. Ori cu promisiuni nu se face performanță, oricât de talentați nativ am fi noi, românii. Rezultatele de la Olimpiada din capitala japoneză tocmai ne-au demonstrat acest lucru.

Șt. B.