Voicu ciobanul

Eram mic. Atât de mic, că lumea părea uriașă și zilele aveau gust de aventură. În vara aceea, mă împrietenisem cu Voicu, ciobanul la care noi aveam capra dată să o pască până toamna, când o luam acasă. Voicu era un om simplu, cu fața arsă de soare și mâinile crăpate de muncă, dar avea o inimă largă și o gură slobodă, plină de povești.

Îi plăcea să bea. Mult. Și nu se ascundea. Când se înveselea, râdea cu poftă și începea să-mi povestească despre isprăvile lui și pățaniile prin care trecuse de când era cioban. Îmi zicea cum a dormit odată cu capul pe o oaie, cum a fost fugărit de un berbec nărăvaș, sau cum a pierdut o turmă între dealuri și a găsit-o abia după trei zile, păscând liniștită lângă moara părăsită.

Eu îl ascultam cu ochii mari și cu sufletul deschis. Îmi plăcea de el. Era tare comic și avea un fel de-a face ca totul să pară o joacă, chiar și necazurile.

Într-o zi a venit la noi să ne anunțe că ne-a venit rândul să luăm laptele pe care părinții mei îl închegau și îl făceau brânză. De cum m-a văzut a început să-mi povestească:

– Mihăiță, știi ce am pățit? Săptămâna trecută am căzut din căruță. Nu știu cum. Poate m-am întins prea mult să iau biciul din spate, poate m-a împins vântul, nu știu… Am căzut și mi-am spart capul… Mi-a curs mult sânge. M-a găsit Ion dogaru` și a chemat salvarea. M-au dus la spital și doctorul mi-a luat sânge pentru analize. Când mi-a văzut sângele, doctorul s-a uitat la asistentă și, cu o voce serioasă, a zis:

— Are sânge gros, mai luați-i un kil că îl îndoim cu apă.

Am râs. Râdeam de mă țineam cu mâinile de burtă. Voicu râdea și el, cu lacrimi în ochi și mă mângâia cu mâna pe cap.

Apoi, a venit toamna. Am luat capra acasă. Voicu a rămas cu oile lui, cu glumele lui, cu sticla lui de vin și cu poveștile care nu se terminau niciodată.

Eu am rămas cu amintirea lui. Cu imaginea lui în mijlocul câmpului, cu o oaie în brațe și cu zâmbetul acela care te făcea să râzi cât ai fi fost de necăjit. Și când închid ochii, îl văd acolo, în lumina blândă a amurgului, păscând povești.

Mihail TĂNASE