Virus, vaccin și libertate
Închid ochii sã sondez netulburat în adâncul impenetrabil al gândurilor ce par să danseze țopâind, făcându-mi dificil să prind un capăt de fir neutilizat în ghemotocul de fire-idei încâlcite ce nu stau locului o clipă. Pentru că în ultima vreme ne vedem într-o lume necunoscută, fãră să știm ce se întâmplă cu planeta, cu țara noastră în special, îngenunchiată cum nu a mai fost de zeci de ani din toate punctele de vedere. Privesc în jurul meu cum oamenii sunt debusolați, înspăimântați de virusul apărut brusc de cine știe unde, văd persoane ce sunt întoarse din pragul magazinului că nu au certificatul verde și mă duce cu gândul la bieții evrei care aveau cusută steaua în piept pentru a fi deosebiți de ceilalți și care la fel, erau primiți sau interziși să intre în magazine. Zilele continuă să curgă ca înainte dar parcă nu mai sunt la fel, pentru că în ființa noastră s-a cuibărit negura, frica și desnădejdea. Și mai presus de orice, moartea stă la pândă la fiecare colț de stradă. Mă retrag din calea altor rătăcir
i și zăbovesc o clipă pe banca amintirilor senine. Cândva aceste nenorociri se întâmplau doar în lumea cinefilă, când spre final apărea vaccinul miraculous, fără efecte adverse și planeta era salvată.
Mihail TĂNASE