Violență în familie în Teleorman: Un bărbat, reținut după ce și-a agresat soția în comuna Piatra

Polițiștii din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Zimnicea au dispus reținerea unui bărbat în vârstă de 61 de ani, din comuna Piatra, suspectat de comiterea infracțiunii de violență în familie.

Din primele cercetări a rezultat că, la data de 27 septembrie a.c., în jurul orei 10:50, în timp ce se aflau la domiciliu, bărbatul și-ar fi agresat fizic soția.

Pe baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus măsura reținerii față de acesta, urmând să fie introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Teleorman.

Ancheta continuă

Cercetările sunt în desfășurare, în cadrul unui dosar penal coordonat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea, urmând a se lua măsurile legale care se impun.

Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman reamintește importanța combaterii violenței în familie și încurajează victimele să solicite sprijinul autorităților.

Mircea OLTEANU

Despre autor