Viitor de aur Teleormanul are! Oare?
Ţara îi vrea proşti, iar ei se conformează. Elevii teleormăneni se fac de râs de fiecare dată când au de trecut vreun examen. Rezultate catastrofale la Bacalaureat, penultimul loc pe ţară, note proaste la Evaluarea Naţională, conturează o realitate sumbră a învăţământului românesc.
Dezastrul începe din primii ani de viaţă ai copiilor. În goana lor după bani, părinţii sunt mai tot timpul plecaţi de acasă, iar cei mici primesc educaţie de la televizor. Problemele se acutizează în şcoala generală. Materii nefolositoare, profesori plictisiţi şi prost motivaţi, manuale prost gândite şi întocmite fac ca elevii, cu oarecare pretenţii, să devină vânători de note, esenţiale pentru admiterea la liceu, iar ceilalţi să treacă prin gimnaziu ca gâsca prin apă. În aceste condiţii nu trebuie să ne mire faptul că la examenul de Evaluare Naţională, terminarea clasei a 8-a, mulţi elevi teleormăneni se fac de râs pentru că nu sunt în stare să-şi scrie numele pe foaia de examen.
6 elevi care au susţinut Evaluarea Naţională în urmă cu două săptămâni au reuşit ”performanţa” de a lua nota 1, acordată din oficiu, atât la limba română, cât şi la matematică. Toţi provin de la şcoli din mediul rural. Trei au absolvit cursurile şcolii Gimnaziale Piatra, doi ale şcolii din Seaca, iar unul din Siliştea. Cu toate acestea ei vor urma şi cursurile liceale fiind repartizaţi, 5 la Liceul Teoretic Piatra, iar unul în Videle.
Şi nu sunt singurii în această situaţie. Alţi 187 de elevi au prins un loc în liceele teleormănene deşi media ultimilor ani de şcoală adunată cu media de la Evaluarea Naţională nu depăşeşte nota 5.
Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Teleorman, în urma repartizării computerizate în licee, cele mai mici medii ale ultimului admis s-au înregistrat la: Liceul Teoretic Videle (3,31) şi la Liceul Teoretic Piatra (3,34).
După 4 ani de liceu, elevii se vor face din nou de râs la ”examenul maturităţii”. La Bacalaureatul din această vară judeţul Teleorman s-a clasat pe penultimul loc pe ţară în ceea ce priveşte promovabilitatea. Doar 35,22 la sută dintre elevii teleormăneni înscrişi la sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat 2013 au promovat.
Rezultatele slabe înregistrate în ultimii ani la examenul de Bacalaureat au conturat o realitate sumbră a învăţământului românesc. Din păcate, însă, autorităţile abilitate nu au reuşit să îmbunătăţească lucrurile, dimpotrivă. Nici măcar dascălii nu au reuşit să spele ruşinea şi să-i pregătească mai bine pe absolvenţi. Elevii au învăţat totuşi ceva de la profesorii lor: totul în viaţă, inclusiv un examen aparent banal, se rezolvă cu o şpagă bine plasată. De aceea, elevii n-au decât două soluţii cinstite: să facă meditaţii, ori, dacă nu-şi permit, să înveţe mecanic şi să strângă bani pentru „şpagă”.
Problemele învăţământului românesc nu sunt examenele finale, Evaluarea Naţională sau Bacalaureatul, ci lipsa de preocupare şi de iniţiativă a miniştrilor care s-au succedat în ultimii 23 de ani, indiferent de culoarea politică, care n-au schimbat sistemul fie din incompetenţă, fie din interes.
Claudiu Dumitrache