Victorie post-factum a lui “Mitralieră”: Evaziune fără pușcărie

Actul legislativ privind modificarea Legii 241/2005, prin care se putea aplica o amendă în locul închisorii pentru cei care erau acuzați de evaziune fiscală de până la 100.000 de euro și achitau prejudiciul, a fost declarată constituțională, cu majoritate de voturi, de către CCR.
De menționat că legea fusese atacată la cea mai înaltă instanță de către Înalta Curte de Casație și Justiție, de către Guvern și Avocatul Poporului.
De remarcat că actul legislativ a fost adoptat în ultima zi de mandat a fostului Parlament, când Guvernul Orban 1 își intrase deja în pâine, fiind votat de parlamentarii PSD, PRO România și ALDE, și respins de deputații PNL, PMP și USR, în timp ce grupul UDMR s-a abținut.
Prima modificare a suferit-o articolul 10 al Legii 241/2005, alineatul 1: În cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală, prevăzută la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depășește 100.000 de euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 de euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică pedeapsa cu amenda.
După alineatul 1 s-au mai introdus noi alineate între care și 1 prim, care prevede că „în cazul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepsește.”
De remarcat că inițiativa legislativă aparține celebrului deputat pesedist Cătălin Rădulescu, mai cunoscut sub porecla de “Mitralieră”, care, iată, obține o victorie de orgoliu, el nemaifăcând parte din PSD.
Șt. B.