Viața e o călătorie sau gânduri din scaunul cu rotile

Credința locuiește din nou pe umerii gârboviți de nevoi, iar lumina dimineții îmi spune că sunt încă în viață. În această lume a mea, scaunul cu rotile așteaptă dintotdeauna suspinul, într-o terasă unsă cu ulei ars, negru ca o noapte fără odihnă.

Sufletul meu este atât de slab, iar întrebarea mă bântuie: este ecoul puterii de a fi renăscut în altă viață? Poate că în fiecare suspin, în fiecare clipă de tăcere, se ascunde răspunsul. Poate că în fiecare roată a acestui scaun cu rotile, în fiecare privire spre cer, se află o promisiune de renaștere.

Voi continua pe acest drum, să caut lumina în întuneric, să cred că sufletul meu poate fi puternic din nou. Într-o zi, voi găsi răspunsul într-un răsărit de soare sau într-o stea care va călca în inima mea. Până atunci, voi lăsa credința să locuiască pe umerii mei gârboviți și să-mi amintească că viața e o călătorie.

Mihail TĂNASE