Venituri mai mici și locuri de muncă mai puține în Teleorman
Câștigul salarial mediu nominal net în județul Teleorman a fost, în luna martie 2026, de 4.176 de lei, înregistrând o scădere de 1,04% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor statistice oficiale. Comparativ cu martie 2025, salariul mediu net a fost mai mic cu 44 de lei.
Analiza pe sectoare de activitate arată evoluții diferite. Cele mai mari creșteri salariale s-au înregistrat în industrie și construcții, unde câștigul salarial mediu nominal net a ajuns la 3.897 de lei, cu 183 de lei mai mult decât în martie 2025, ceea ce reprezintă o creștere de 4,93%.
Și în sectorul agriculturii, silviculturii și pisciculturii s-a consemnat o evoluție pozitivă. Salariul mediu net a fost de 3.784 de lei, în creștere cu 65 de lei față de aceeași lună a anului trecut, respectiv cu 1,75%.
În schimb, în domeniul serviciilor, unde se înregistrează și cele mai mari venituri medii, salariul net a scăzut la 4.371 de lei. Comparativ cu martie 2025, diminuarea a fost de 135 de lei, echivalentul unei scăderi de 3%.
Pe piața muncii, datele indică o reducere a numărului de angajați. La sfârșitul lunii martie 2026, în județul Teleorman erau înregistrați 55.690 de salariați, cu 783 mai puțini decât în martie 2025. De asemenea, față de luna februarie 2026, efectivul salariaților a scăzut cu 58 de persoane.
Datele relevă astfel o tendință de diminuare a forței de muncă salariate la nivelul județului, în timp ce evoluția veniturilor diferă de la un sector economic la altul, industria și construcțiile fiind domeniile care au înregistrat cele mai importante creșteri salariale în ultimul an.
Adriana VENE