Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara

În România siuația pare a fi scăpată de sub control în ceea ce privește gestionarea crizei provocată de pandemia de coronavirus, unii comentatori ajungând să spună că în curând va fi nevoie de gropi comune pentru cei decedați din cauza coronavirusului. Numărul cazurilor noi înregistrate într-o singură zi a depășit 16.000, iar numărul persoanelor decedate este de trei, patru sute zilnic, asta în timp ce rata de vaccinare în România este printre cele mai mici din Europa. Pe de altă parte, liderii politici susțin că singura soluție împotriva coronavirusului nu poate fi decât vaccinarea. Astfel, senatorul Eugen Pîrvulescu, președintele Organizației Județene PNL Teleorman, afirmă că s-a vaccinat și îi îndeamnă pe toți teleormănenii, ca de altfel pe toți românii, să se vacccineze. Nici președintele Organizației Județene PSD Teleorman, Adrian Gâdea nu vede altă soluție pentru a scăpa de pandemia de coronavirus.

Specialiștii spun că vaccinarea ajută sistemul imunitar al persoanei vaccinate să recunoască boala la care ar putea fi expusă și să o contracareze, în marea majoritate a cazurilor vaccinarea prevenind contractarea bolii. În alte cazuri, persoana vaccinată poate contracta boala, dar într-o formă mai ușoară, cu recuperare mai rapidă. Ajutând la menținerea sănătății unui număr mai mare de persoane, vaccinarea contribuie la reducerea efectelor sociale și psihologice ale bolilor asupra oamenilor și scade presiunea asupra spitalelor și sistemului de sănătate, astfel resursele putând fi utilizate pentru combaterea altor boli, care de asemenea ucid multe persoane.

Se pare că pandemia de coronavirus a afectat toate mediile, inclusiv pe cel politic. Cu toate acestea, clasa politică trebuie să se lămurească odată și odată. Va merge mai departe cu premierul interimar Florin Cîțu, sau va privi cu oarece grație spre nominalizatul Dacian Cioloș de la USR, pe care se pare că nu-l va vota nimeni atunci când va ajunge în Parlament. Criza politică, criza economică, criza din sănătate, criza din învățământ, instrumentate toate de clasa politică, vor trebui mai devreme sau mai târziu să se termine. România are nevoie de un premier, care să fie nu doar nominalizat de președintele Iohannis, ci și aprobat de Parlament.

Ioan DUMITRESCU

Despre autor

Click to listen highlighted text!