Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara

    Vaccinuri antigripale disponibile pentru 2025/2026

Vaccinarea antigripală va începe în luna octombrie 2025. Farmaciile au început să vândă vaccinuri încă de la începutul lunii septembrie, la recomandarea medicilor, care spun că vaccinarea trebuie să se facă înainte ca virusul să se răspândească.

Vaccinul antigripal este un vaccin care se administrează anual în sezonul rece și care protejează împotriva gripei, o boală virală care se răspândește ușor, mai ales în rândul persoanelor vulnerabile. Gripa poate avea complicații grave la persoanele peste 65 de ani, gravide, copii și adulți cu boli cronice sau cu un sistem imunitar scăzut, dar și la copiii cu vârsta mai mică de 2 ani. Vaccinul antigripal oferă protecție împotriva gripei, însă nu poate opri toate virusurile antigripale. În cazul în care persoana vaccinată se îmbolnăvește de gripă, aceasta poate dezvolta o formă ușoară și de scurtă durată. Cu toate acestea, protecția vaccinului antigripal scade treptat, de aceea este necesar ca populația să se imunizeze în fiecare an.

În cabinetele medicale au început să apară cereri pentru vaccinurile antigripale În acest sezon vaccinul antigripal oferă protecție împotriva a trei tulpini de virus, și nu patru, ca în anii trecuți, dar este la fel de eficient ca și cel din sezonul trecut. În sezonul gripal 2025/2026, vaccinul antigripal trivalent a devenit standard, în urma evoluției tulpinilor virale, iar cel cu patru tulpini nu se mai comercializează în Uniunea Europeană.

Vaccinul antigripal se poate administra începând cu vârsta de 6 luni. Persoanele peste 65 de ani care se vaccinează pot prezenta complicații din cauza altor afecțiuni, de aceea se recomandă administrarea unui vaccin cu o doză mare de antigene.

Conform Institutului Național de Sănătate Publică, în sezonul gripal 2024/2025, 76% dintre decesele raportate au fost înregistrate la persoane cu vârsta de peste 65 de ani, iar aproape jumătate dintre internările pentru gripă s-au produs în această categorie de vârstă. Vaccinul antigripal poate avea reacții adverse precum febră ușoară, dureri musculare, greață, dureri de cap sau durere la nivelul brațului injectat.

În sezonul 2025/2026, campania de vaccinare antigripală se desfășoară în cabinetele medicilor de familie, pe bază de prescripție medicală, fiind disponibile în regim compensat. De regimul compensat 100% beneficiază copiii cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 19 ani, femeile însărcinate, persoanele peste 65 de ani, dar și personalul de specialitate medico-sanitar.

Persoanele asigurate cu vârste cuprinse între 45 de ani și 65 de ani, fără boli cronice beneficiază de decontarea în regim de compensare 50% din prețul de referință al vaccinului antigripal, iar persoanele care nu sunt asigurate pot să se vaccineze achiziționând vaccinul la prețul integral, potrivit Direcției de Sănătate Publică.

Mirela MANEA

Despre autor

Click to listen highlighted text!