Vă simțiți puternici când ne vedeți umiliți de voi și de nevoi…

Trec zilele, trec…

„Și mai bune, și mai rele”… Cele bune sunt tot mai rare, cele rele, din contra, vin în avalanșă.

Zicala „cele rele să se spele, cele bune să se-adune” demult nu se mai potrivește cu viața noastră, prea grea și prea tristă.

Se-adună relele în viața românilor precum boabele de struguri pe ciorchini, eliminând binele, care a devenit o raritate sau, din nefericire, o amintire…

Ce mai facem noi, românii, cu viețile noastre? Noi nu facem nimic, numai ducem povara pusă pe umeri de mai marii vremurilor pe care le trăim, căci le place să ne vadă împovărați, de parcă li s-ar lumina zilele când văd că ne e greu și că trăim cu frica zilei de mâine, care nu știm câte greutăți ne va aduce.

Zilele noastre sunt din ce în ce mai rele, noi, românii, nu avem bani, prețurile cresc, numărul birurilor (impozite, taxe, tot biruri sunt!) la fel, dar ni se oferă cu mărinimie cât mai multe îndatoriri și ni se dă dreptul de a plăti și de a privi în vitrinele magazinelor produsele de care avem nevoie și pe care nu ni le putem permite să le cumpărăm.

Cu aceste „oferte” trăim, mai mult mecanic, ca niște roboți.

Un popor sărac, fără bani pentru alimente, medicamente, facturi și toate celelalte.

Un popor disperat, care trăiește în frig și cu teamă, pentru că nu are bani să-și plătească energia electrică, gazul, cablul tv și care este aruncat înapoi, în timp, când casele se luminau cu gaz lampant…

Are românul două expresii, potrivite situației în care a ajuns: „a arde gazul de pomană” și „aflatul în treabă”.

Mari adevăruri exprimă, măcar de ați vrea să le înțelegeți, căci nu nouă, celor mulți, ni se potrivesc, ci vouă, care ne faceți viețile imposibile. Pentru că așa vreți și pentru că vă place să ne vedeți umiliți.

Vă simțiți puternici când ne vedeți umiliți de voi și de nevoi…

Cornelia RĂDULESCU