Va fi Roşia Montană Arafat-ul lui Ponta?
Despre Roşia Montană nu se vorbeşte decât pro şi contra, în funcţie de interes, dacă ne referim la clasa politică. Cât despre mass media, aici lucrurile sunt mai complicate. Toate televiziunile şi publicaţiile mai de doftă fac reclamă pentru RMGC, chiar dacă politica editorială a unora e predominant împotriva exploatării. Iar opinia publică nu ştie ce să mai înţeleagă şi se împarte între formatorii şi deformatorii de opinie. Şi asta pentru că nu este corect informată.
Şi, colac peste pupăză, avem un preşedinte care susţine suspect de consecvent proiectul şi un premier care se pare că suferă de dissociative identity disorder (personalitate multiplă), care aprobă proiectul, ca premier, dar îl neagă cu tărie, ca deputat. Mai mult, cele două căpetenii ale Executivului se acuză reciproc că ar fi unşi de investitori străini. Acuzaţii grave şi neprobate, dar susceptibile de „credibilitate”, având în vedere că unul dintre principalii investitori, Beny Steinmetz, este suspectat de corupţie şi anchetat în vreo 6 ţări, unde ar fi dat mită pentru a obţine drepturile miniere asupra unor zăcăminte aurifere şi diamantifere. Aşa că normal ca oamenii mai informaţi (dar nu suficient) să se teamă de „ideologia” capitalismului ce se vrea impus la Roşia Montană şi să iasă în stradă. Suficient de mulţi pentru a deveni vizibili, dar prea puţini pentru a-şi impune punctul de vedere.
Deşi nu transparenţa este atuul guvernelor postdecembriste, proiectul de lege, aprobat şi respins în acelaşi timp de Ponta, conţine câteva prevederi care pot fi decelate ca precedente periculoase nu numai de cei cu studii juridice, ci şi de posesorii de logică a bunului simţ.
Cum să transferi o atribuţie care, prin Constituţie, revine exclusiv statului şi autorităţilor, către o companie străină? Pentru că actul normativ incriminat Roşia Montana Gold Corporation poate să exproprieze pe orice localnic care refuză să cedeze, fie şi contracost, proprietatea companiei? Şi unde în lumea civilizată s-a mai văzut ca o companie străină să devină, în numai 45 de zile de la momentul solicitării, proprietară asupra oricărui imobil pe care-l consideră util exploatării, cu condiţia ca aceasta să facă parte din patrimoniul statului sau al administraţiei locale?
RMGC a preluat de la Minvest un perimetru limitat pentru exploatare. Ei bine, prin proiectul de lege, perimetrul nu mai are limite fixe. Israeliano-canadioano-australienii se pot extinde până la Cluj sau Baia Mare, Agenţia Naţională de Resurse Minerale fiind obligată să reconfigureze perimetrul de exploatare la simpla cerere a RMGC, fără a se mai ţine cont de procedurile de reglementare.
Iar seria aberaţiilor continuă, şi dacă Parlamentul României va aproba această parodie juridică, va trebui să se numească din acel moment Parlamentul Marii Ruşini Naţionale.
Politicienii de ieri şi de azi ai României ne-au trecut prea des prin asemenea teste ale umilinţei pentru a-l mai accepta şi pe acesta. Probabil că această percepţie i-a scos în stradă pe miile de tineri din Bucureşti şi din alte oraşe ale ţării. Iar Ponta trebuie să fie atent la vocea străzii.
Pe democrat-liberali nu i-a demolat nici tăierea salariilor şi a pensiilor, nici creşterea TVA, care a adus scumpiri împovărătoare, ci încercarea de umilire a unui simbol al competenţei şi devotamentului faţă de oameni.
Roşia Montană devine pe zi ce trece un simbol al umilinţei la care e supus poporul român de 23 de ani. Şi se pare că românii s-au deşteptat din letargie, aşa cum îi îndeamnă Imnul Naţional.
S-ar putea ca miza tinerilor care demonstrează să nu fie o amărâtă de aşezare din Apuseni şi nici presupusele tone de aur de sub pământ, ci demnitatea şi suveranitatea naţională. Şi, ferească Dumnezeu ca milioanele de umiliţi să considere că „acum, ori niciodată” e momentul să-şi „croiască altă soartă”, dacă cei care ar trebui s-o facă s-a vândut pe 30 de arginţi.
Şt. B.
Despre autor
