Uniți în cuget și-n simțiri…
Ziua de 1 Decembrie a fost marcată în municipiul Alexandria sub semnul uniunii și înțelegerii.
De sărbătoarea noastră națională, autoritățile locale și județene, parlamentari, reprezentanți ai poliției, ai jandarmilor, ai pompierilor, ai veteranilor și ai deconcentratelor au marcat cel mai mare eveniment al națiunii în fața locuitorilor municipiului Alexandria.
Steaguri tricolore, purtate de cei prezenți la eveniment, s-au intersectat cu darnicul soare care a strălucit pe seninul cer al începutului de iarnă, dând amploare evenimentului.
Ca de fiecare dată, atenția ni s-a îndreptat către veterani. Altfel spus, către aceia care au arătat cu arma în mână că iubirea de ȚARĂ se demonstrează în fiecare clipă, cu fiecare ocazie, indiferent de obstacolele și pericolele care apar.
Și, ca de fiecare dată, i-am privit cu atenție ochii veteranului nostru- singurul nostru veteran care mai participă la evenimente de acest fel. Este vorba de Titi Drăgușin, în vârstă de 99 de ani. Ei bine, în astfel de ocazii, în ochii veteranilor se vede iubirea de glie. Sinceră, reală, unică. Cu modestia omului care și-a făcut datoria, atunci când am insistat cu obiectivul asupra persoanei sale, a întrebat: „Dar de ce insistați atâta? Sunt doar eu aici?”. I-am răspuns, din suflet, cu convingere: „Dumneavoastră sunteți cel mai important. Ați dovedit că vă iubiți ȚARA cu arma în mână, apărând-o.”.
Am avut sentimentul că ne-am făcut și noi datoria, spunându-i bravului veteran acestea. Apoi, privindu-i pe toți ceilați participanți la ceremonie, am simțit că suntem uniți. Acea unire în cuget și-n simțiri, de care vorbea cândva poetul… Și care, iată, este prezentă în sufletele noastre și-n ochii senini ai veteranului despre care v-am vorbit.
Cornelia RĂDULESCU