Unde sunt mustăriile de altădată?
Pe întreg cuprinsul Teleormanului, decenii de-a rândul, în pragul toamnei, vreo două mii de hectare cultivate cu viţă de vie aduceau locuitorilor acestor străvechi meleaguri româneşti bucuria muncii împlinite, materializată în zeci şi chiar sute de tone de struguri de cea mai bună calitate. Nu era familie care să locuiască la sate, şi chiar de la oraş, care să nu lucreze cel puţin câţiva ari de viţă de vie, şi nici unitate agricolă de stat ori cooperatistă care să nu aibă în cultură câteva hectare cu această plantă nobilă. Şi nici nu era bucurie mai mare pentru ţărani şi orăşeni, deopotrivă, decât cea prilejuită de culesul viilor. Zile de-a rândul, familiile sătenilor şi rudele lor de la oraş participau la culesul viilor şi la punerea mustului în poloboace, iar din podgorii sute de mii de hectolitri de elixir, “aurul toamnei”, venit din seva pământului luau calea centrelor de vinificaţie.
Din prea plinul toamnei, alte câteva sute de hectolitri de must luau calea cramelor şi a altor unităţi de alimentaţie publică din oraşele teleormănene, binecunoscutele mustării funcţionând an de an mai bine de o lună de zile. Era o lună de adevărată sărbătoare! Must de cea mai bună calitate, delicios, pastramă de oaie şi mici la grătar, şi clienţi într-un număr foarte mare. Sfârâiau grătarele cât îi ziua de mare, iar cei mai renumiţi lăutari încingeau atmosfera cu muzica lor de petrecere şi viaţă lungă. Zile de autentică sărbătoare pentru comunităţile locale, semn că oamenii ştiau să se respecte pe sine, să se bucure de munca lor de peste an, de bogăţiile toamnei.
Din păcate, tradiţia cultivării viţei de vie pe aceste străvechi şi neasemuit de frumoase plaiuri româneşti este pe cale de dispariţie, iar odată cu renunţarea la o astfel de ocupaţie a teleormănenilor şi cu desfiinţarea podgoriilor fostelor unităţi agricole de stat şi cooperatiste a dispărut şi preocuparea unităţilor de alimentaţie publică de a aduce în rândul populaţiei din mediul urban atmosfera binecunoscutelor mustării de altădată.
Deşi marea majoritate a copiilor de la oraş n-au gustat nici măcar o singură dată din aroma cu totul specială a mustului pritocit în jgheabul de lemn, iar generaţiile mai vechi de teleormăneni duc în suflet nostalgia mustăriilor de odinioară, comercianţii sunt greu de urnit atunci când e vorba de o astfel de afacere. O afacere care le-ar putea aduce câştiguri frumoase, mai ales într-o perioadă când prin cârciumile lor bate vântul sărăciei.
Să sperăm că acest obicei moştenit din vremuri de demult, din generaţie în generaţie, nu va fi lăsat să dispară, că aleşii din fruntea comunităţilor din oraşele teleormănene vor găsi de cuviinţă că e şi de datoria lor să participe la readucerea unei astfel de tradiţii în mediul urban, inclusiv prin atragerea comercianţilor, spre bucuria celor ce trudesc şi trăiesc în acest frumos colţ de ţară.
George ZAVERA
Despre autor
