Un război fără învinși și fără învingători

Războiul fratricid din PNL este fără precedent în istoria politică postdecembristă, atât prin atotcuprinderea lui, dar, mai ales, prin radicalizarea celor două tabere care exclud orice compromis. Iar politica tocmai asta este: arta compromisului.

Oricât am biciui memoria, n-o să găsim niciodată ceva semănător în ultimii 30 de ani, chiar dacă au mai existat sciziuni și chiar spargeri de partide. Bătălia între cele două tabere însângerează partidul, paralizează guvernarea, încaieră leader shipul și derutează membrii și simpatizanții, mulți dintre aceștia devenind martori neutri ai dezastrului, renunțând la vot, dar se pare că cei cărora le pasă sunt prea puțini și vocile lor sunt prea slabe pentru a acoperi hărmălaia bătăliei între „modernii” lui Cîțu și „conservatorii” lui Orban.

Într-un moment de luciditate, Raluca Turcan a pus degetul pe rană, declarând că „scandalul monstru din PNL” nu duce nicăieri și că urmașii Brătienilor pot ajunge, după aceste alegeri, „slăbiți și îngenunchiați” și „la mâna PSD”, în loc să pregătească, prin reforme, o guvernare de 8 ani.

Dar ea a vorbit, ea a auzit. Pentru că duminică, la Gorj, premierul Cîțu, vorbind despre sine la persoana a III-a, cerea să înceteze atacurile asupra premierului și asupra Guvernului. Și asta la doar câteva zile după ce călcase în picioare toate regulile scrise și nescrise din politică, în general, și din protocolul coaliției, în special. Revocarea ministrului Nazare s-a făcut fără consultarea PNL, conform statutului, iar membrii coaliției au fost doar informați, nu consultați, și n-a catadicsit să informeze opinia publică cu privire la motivele revocării, ceea ce este cel mai grav.

Mai mult, Florin Cîțu s-a autopropus ministru interimar la Finanțe și a spus clar că nu va numi un alt ministru în intervalul celor 45 de zile de interimat prevăzute de lege.

Nu sunt puțini cei care cred că această manevră este menită să-i ofere posibilitatea lui Cîțu să „cumpere” voturi folosind banii publici care vor sta în pixul lui, atât cei din fondul de rezervă, cât și cei rezultați din rectificarea bugetară. Dar și această ipoteză e generatoare de noi tensiuni în PNL și în coaliție, existând posibilitatea ca Orban să forțeze retragerea sprijinului politic pentru premierul Cîțu și, implicit, pentru Cabinetul său.

Dar va avea Orban curajul să ia taurul de coarne, mai ales în condițiile în care președintele Iohannis a dovedit să-l sprijină pe premier atunci când a semnat cu o rapiditate suspectă decretul de revocare a lui Nazare și pe cel de numire ca interimar al lui Cîțu, deși nu se afla în țară? O dovadă, spun unii, că Orban se ține bine în șa, iar tabăra Cîțu are nevoie de întăriri și de sprijin logistic.

Pentru noul tandem Cîțu – Iohannis nu există altă garanție a victoriei decât o retragere din cursă, gen Stolojan, a lui Ludovic Orban, care ar rezolva în mod pașnic problema. Așa că e de așteptat ca aceasta să fie strategia taberei „reformatoare”: „convingerea” lui Orban să se retragă din cursă, „forțat de împrejurări” sau prin oferirea unor avantaje.

Un prim pas l-a făcut în acest sens fostul deputat Ovidiu Raețchi, un susținător al lui Cîțu, care într-o analiză dată publicității îi sugerează lui Orban că o retragere din cursă i-ar salva cariera politică, așa cum s-a întâmplat după retragerea din cursa pentru primăria Capitalei. Și nu este exclus ca în perioada următoare să apară alți „sfătuitori” pe persoană fizică sau ca reprezentanți ai unor „instituții”.

În aceste condiții, Ludovic Orban are de ales între o atitudine „împăciuitoare”, care l-ar scoate din cursă și din marea politică sau să joace dur, ca și adversrii săi, riscând inclusiv sciziunea partidului și transformând războiul intern pentru șefia PNL într-o confruntare nucleară, fără învinși și fără învingători.

Șt. B.