Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara

Zilele trecute într-o emisiune TV, fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea, recent ieșit din închisoare, a lăsat de înțeles că nu va sta departe de politică și până când va afla dacă are dreptul de a ocupa o funcție în partid va sprijini alături de Codrin Ștefănescu o nouă formațiune politică, Alianța pentru Patrie.

Dragnea a declarat că acest nou partid politic a luat ființă după ce, în urmă cu aproximativ un an a avut o discuţie cu Codrin Ştefănescu. ”Mi-a zis că simte nevoia să sprijine apariţia unui nou partid care să nu mai fie măcinat de compromisuri interne, de oameni care nu au curaj, de acoperiţi, de infiltraţi, de tot felul de interese împletite care distrug un partid sau îl lasă acolo unde trebuie să fie- 20%. Am zis că sunt de acord şi îl voi sprijini cu tot ce ştiu eu, cu toată experienţamea politică, administrativă, economică, să se întâmple acest partid. Am găsit mai mulţi prieteni de-ai lui, patru oameni obişnuiţi, dar cu curaj, care au devenit membri fondatori, Codrin neimplicându-se de la început în documente pentru a nu risca ca undeva, pe parcursul procedurilor, să se blocheze înfiinţarea partidului. Partidul s-a înfiinţat – se numeste Alianţa pentru Patrie. E un partid la început. S-a născut din lacrimi, deznădejde şi din suferinţă. A noastră, a tuturor. Dar şi din speranţa că încă se mai poate recup

era România”, a spus Dragnea.

Dragnea a mai spus că principalul obiectiv al acestui partid îl reprezintă bunăstarea românilor şi este animat de patriotism economic. ”Nu este un partid naţionalist, nu este un partid xenofob, nu este un partid radical, antieuropean sau antiatlantic, dimpotrivă”, a adăugat Liviu Dragnea.

Despre demersul fostului său președinte de partid, Liviu Dragnea, senatorul social democrat Dănuț Cristescu declară că nu a primit nicio invitație de a trece la Partidul Alianța pentru Patrie și că dânsul este de 18 ani în Partidul Social Democrat, cum s-ar spune și-a luat majoratul la PSD. Dănuț Cristescu mai spune că nu va părăsi PSD fiindcă a fost, este și va fi un social democrat convins. Dănuț Cristescu mai spune că nu știe dacă social democrați din Teleorman au fost contactați de Dragnea pentru a li se cere să treacă la Alianța pentru Patrie. Ce vor face primarii PSD, dacă vor fi tentați sau nu să treacă la Alianța pentru Patrie, rămâne de văzut. Dănuț Cristescu mai afirmă că lui nu-i place și nu agrează traseismul politic, care altfel s-a manifestat în dese rânduri în România. Uitând de pandemie și de coronavirus, unii politicieni, cum e cazul lui Liviu Dragnea, dar și al altora, sunt tentați să facă politică, cum declară, în folosul cetățenilor. Acum însă, aflându-se în Opoziție, văd și ei cât de gre

a e această haină. La ieșirea din închisoare singurul social democrat teleormănean care l-a întâmpinat acasa pe Dragnea a fost fostul ministru de interne Carmen Daniela Dan. Este însă posibil ca acum mai mulți social democrați teleormăneni să fie atrași de Dragnea și Alianța sa pentru Patrie.

Ioan DUMITRESCU

Despre autor

Click to listen highlighted text!