Un jandarm teleormănean, salvatorul unui veteran de război

Un jandarm teleormănean, salvatorul unui veteran de război

Joi dimineață, în jurul orei 5.00, în localitatea Suhaia, când se pregătea să plece spre serviciu, jandarmul teleormănean Emil Rîcă a observat că din acoperișul casei vecine ieșeau flăcări și fum.

Știind că în casă locuiește un veteran de război în vârstă de 91 de ani, a fugit imediat spre locul incendiului. A rupt poarta de la intrare și a reușit să ajungă în curte.

Neștiind în ce cameră se află vecinul, jandarmul a început să verifice toate intrările, între timp sunând la 112 pentru a cere sprijin. Una dintre vecine, care venise să ajute, l-a îndrumat spre locul unde se afla veteranul.

Când a ajuns la el, ușa și tavanul holului erau în flăcări. Emil a fost nevoit să treacă prin foc pentru a ajunge la veteran. L-a găsit în camera lui dormind. Nu știa ce se întâmplă. Emil a fost nevoit să îl ia pe brațe, deoarece avea grave probleme de sănătate și nu se putea deplasa.

Pentru a ieși afară, a trebuit să treacă din nou prin foc, ținându-l în brațe pe domnul Gheorghe. După ce au reușit să ajungă la un loc sigur, l-a lăsat în grija unei vecine.

Incendiul cuprinsese întreaga locuință, iar flăcările începuseră să se extindă la casele vecine. Emil a mers la casele din apropiere pentru a-i atenționa pe vecinii care se aflau un pericol.

Jandarmul a rămas la fața locului până la sosirea pompierilor și a ajutat la transportul veteranului către ambulanță.

„Dacă aș fi întârziat câteva minute, nu l-aș mai fi putut salva pe domnul Gheorghe. Îl știu de când eram copil. El a fost prietenul și fostul camarad de război al bunicului meu”, a spus jandarmul.

Plutonierul adjutant șef Emil Rîcă lucrează în Jandarmeria Română de 17 ani și este încadrat la Inspectoratul de Jandarmi Județean Teleorman.

Cornelia RĂDULESCU

Despre autor