Un congres „istoric”

Congresul PNL, cu 5.000 de participanți s-a vrut unul istoric, dar se pare că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Unanimitatea pe care și-a dorit-o Klaus Johannis și „echipa câștigătoare” n-a existat, discursurile președintelui și premierului Cîțu fiind de multe ori acoperite de scandările „pro Orban” ale celor peste o mie de susținători. Așa se face că în loc să iasă întărit din această confruntare internă, PNL e mai divizat decât oricând în ultimii zece ani.

Învins, dar nu înfrânt, Ludovic Orban a lansat luni un atac extrem de dur la noua echipă de conducere a partidului, în frunte cu Florin Cîțu, pe care o acuză că „este un pericol pentru democrație, votul de la congres fiind controlat și nimic nu garantează că acest procedeu nu va fi folosit și la nivelul întregii societăți românești, împiedicând exercitarea dreptului de vot. „Sâmbătă și duminică am asistat la cele mai grave încălcări ale normelor democratice care au fost săvârșite vreodată de un partid politic în ultimii 30 de ani”, a declarat Orban.

El a întărit această opinie, spunând că această situație a fost precedată de o campanie murdară, care „a culminat cu un așa-zis congres, în care a fost încălcat flagrant dreptul de a alege liber. Mecanismul de control pare desprins din apanajul regimului totalitar. Să vezi cum împiedică exercitarea dreptului la vot e fără precedent în democrație. Planificatorii acestei lovituri de partid care au orchestrat cea mai puternică lovitură în democrație și uneltele lor jalnice și-au bătut joc de PNL.”

E clar că „echipa câștigătoare” a învins și Klaus Johannis are partidul prezidențial pe care și l-a dorit, dar se pare că a pierdut „guvernul său”. Pentru că această victorie a fost obținută prin sacrificarea a patru luni de guvernare, timp în care au fost ratate o serie de ținte din programul de guvernare, ceea ce a adâncit neînțelegerile din coaliție, totul culminând cu plecarea USR de la guvermare. Iar victoria echipei prezidențiale nu soluționează criza guvernamentală, ci, dimpotrivă, complică ecuația parlamentară, lăsându-l pe Cîțu fără sprijin parlamentar. Pentru că nu se știe câți din cei 51 de parlamentari care au rămas alături de Orban vor mai sprijini guvernul și, colac peste pupăză, se znonește că grupul minorităților naționale, altele decât cea maghiară îl vor părăsi pe noul președinte al PNL. Minoritarii sunt nemulțumiți că Florin Cîțu nu și-a ținut promisiunile făcute la negocierile pentru constituirea majorității parlamentare care să sprijine guvernul. USR nu va susține un cabinet condus de Cîț

u, în ruptul capului, iar PSD, dacă o s-o facă, va pune condiții de natură să-i facă pe liberali să adune firimiturile de la masa social-democraților.

Cu naivitatea fraierului în politică, Cîțu a vorbit despre intenția de a negocia majoritatea care să-l susțină, inclusiv cu PSD, interlocutorul cel mai important. Guvernul minoritar este, în general, o formulă care condamnă la neputință, dar la noi, pe lângă această componentă toxică a ineficacității și a lipsei de coerență, guvernul minoritar are „menirea” de a menține cuplată la țâța bugetului clientela politică comună.

Pentru PSD, un guvern condus de Cîțu și susținut de Johannis este o adevărată mană cerească din punct de vedere electoral. Dacă după „Guvernarea 0”, a lui Cioloș, social-democrații au obținut peste 40% din mandatele parlamentare, după guvernarea Cîțu, în mod sigur va obține un rezultat care să-i permită să guverneze singur.

Impasul actual nu este cauzat numai de incompetența și ambițiile politice ale premierului Cîțu, ci și pentru că Johannis a ales să fie președinte jucător, ipostază din care n-a mai putut ieși. Și de aceea n-a construit mai nimic, nici măcar majorități de guvernare eficiente. Impasul în care se află azi România, care este mult mai mult decât o criză pasageră, cere soluții rapide și raționale pe care este clar că actualul executiv nu le poate livra.

Toate acestea s-au petrecut și se petrec sub privirea rece și impasibilă a lui Klaus Johannis, care-și contemplă victoria, deși privirea lui ar trebui să fie îndreptată spre realitățile din România, unde pandemia și prețurile își fac de cap, nederanjate până acum de vreo tresărire guvernamentală.

Devine tot mai evident faptul că premierul Cîțu va mai supraviețui o vreme, dar din inerție, nu printr-o susținere politică, care pare cu fiecare zi mai îndepărtată, chiar dacă președintele Johannis va încerca să-și ducă mai departe visul său de a deține „democratic” toate pârghiile puterii. Chiar și cu prețul sacrificării PNL.

Filosoful Mihai Șora a scris pe blogul său că „A mai murit un partid istoric.” Să sperăm că s-a înșelat.

Șt.B.