Bugetul local al orașului Zimnicea pentru acest an este unul solid, gândit să asigure funcționarea instituțiilor de interes public, dar, mai ales, să susțină proiectele de dezvoltare și modernizare a orașului.

De o atenție deosebită se vor bucura investițiile din domeniul sănătății, dar nu numai.

Trebuie subliniat faptul că orașul Zimnicea nu a avut și nu are datorii sau credite, proiectele de dezvoltare și funcționarea instituțiilor facându-se în mod sustenabil, nu pe îndatorarea orașului sau a cetățenilor săi.

În luna ianuarie a acestui an, UAT Zimnicea a primit bani de la Ministerul Dezvoltării și a achitat investițiile pentru școli.

Pentru edilii orașului, 2024 este anul în care se vor investi bani în Sănătate. Astfel, se vor moderniza Spitalul Orășenesc și Policlinica, serviciul medical în ambulatoriu, din fonduri europene.

„Este anul Sănătății, anul Culturii, al Sportului”, a spus primarul Petre Pârvu.

Anul acesta vor fi finalizate lucrările de modernizare a Cinematografului, a Stadionului și Spitalului Orășenesc.

Vor fi finanțate Căminul pentru persoane vârstnice, Centrul pentru persoane cu dizabilități, Centrul de copii, din venituri locale.

Și asistenții personali au asigurate fondurile pentru indemnizații, astfel încât, pe partea socială, foarte multe cheltuieli sunt asigurate din venituri proprii.

Orașul Zimnicea are un buget echilibrat, care asigură bunul mers al localității.

Cornelia RĂDULESCU