Un agent economic a fost amendat pentru neasigurarea intervenţiei la incendiu
Inspectorii de prevenire din cadrul ISU Teleorman au efectuat un control pe linia prevenirii și stingerii incendiilor la un operator economic din domeniul agricol, de pe raza localității Nanov.
Pe timpul acestei misiuni, a fost efectuată o activitate de instruire a personalului de pe locul de muncă cu privire la modul de asigurare a primei intervenții în cazul izbucnirii unui incendiu, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în cuantum de 2500 de lei.
Având în vedere numărul mare de incendii de vegetație uscată, pompierii din Teleorman atrag atenția tuturor proprietarilor de terenuri agricole sau administratorilor acestora că arderea miriștiilor și vegetaţiei uscate este INTERZISĂ. Acest mesaj este transmis după ce în ultimele ore au avut loc nu mai puţin de 49 de incendii de vegetație uscată, miriște, porumbiște și gunoi menajer. Acestea au izbucnit pe raza localităților Zimnicea, Alexandria, Viișoara, Cosmești, Turnu Măgurele, Videle, Brânceni, Bragadiru, Islaz, Merenii de Jos, Frumoasa, Lăceni, Spătărei, Piatra, Drăgănești Vlașca, Năsturelu, Segarcea Vale, Troianul, Gărăgău, Vânători, Năvodari, Saelele, Lunca Nanov, Pietroșani, Botoroaga, Orbeasca și Măgura, precum și în apropierea DN 51, cu pericol de propagare la gospodăriile cetățenești și culturile agricole din imediata apropiere, precum și de producere a unor accidente rutiere din cauza fumului dens ce a redus semnificativ vizibilitatea. Aceste incendii au fost stinse de către pompierii militari t
eleormăneni cu ajutorul autospecialelor de lucru cu apă și spumă din dotarea subunităților, reușindu-se astfel salvarea de importante bunuri materiale.
Atunci când flăcările s-au manifestat pe suprafețele de teren agricol, pompierii militari au raportat de îndată coordonatele către Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) și Garda de Mediu – Comisariatul Județean Teleorman, pentru luarea măsurilor ce se impun, conform Protocolului de colaborare privind acțiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiții agricole și de mediu referitoare la arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil și la arderea pajiștilor permanente, încheiat între Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și Garda Națională de Mediu.
“Le reamintim cetățenilor că, potrivit Hotărârii Guvernului României nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, pompierii militari vor aplica amenzi de până la 2500 de lei pentru efectuarea unor lucrări de ardere a resturilor vegetale fără întrunirea condiţiilor legale şi, respectiv, fără luarea măsurilor de evitare a propagării la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi.
Totodată, facem mențiunea că se sancționează cu amendă de la 2500 lei la 5000 lei „inacțiunea persoanelor fizice și juridice aflate în apropierea incendiilor produse la păduri, plantații, culturi agricole, miriști, pășuni și fânețe și care nu intervin imediat cu mijloacele de care dispun pentru limitarea și stingerea acestora”, iar „neanunțarea, prin orice mijloc, a serviciilor de urgență, a primarului sau a poliției de către persoana care observă un incendiu și, după caz, neluarea măsurilor, după posibilitățile sale, pentru limitarea și stingerea acestuia” poate fi sancționată cu amendă de la 1001 la 2500 de lei”, este mesajul pompierilor din Teleorman.
C. DUMITRACHE