Umbra

Umbra Mereu mă regăsesc în acele locuri încărcate de durere în care ploile verii mă închideau într-o nesfârșită minciună. Plec și revin, rămân sau plec în timp ce soarele îmi mângâie umerii cu blândețea de odinioară. Ca și atunci încerc să-mi explic de ce doar umbra nu se dezlipește de mine… Nu mă părăsește niciodată, deși suntem două identități diferite: Reflecție… materie și…

Zilele trecute am visat că traversam un deșert… Era vertical de albastru și eu tot înaintam pe nisipul încins. Fantomele veacurilor îmi dădeau târcoale așteptând să mă prăbușesc și să mă tragă în adâncuri… Migram către niciunde căutând o lume nouă. De ce nu o planetă nouă cu o altă axă. Dar treptat-treptat, mi-am dat seama că mă învârteam într-un cerc incert în care eram doar eu și umbra mea…

Rândunica din prispă azi a plecat;

Spre o lungă vreme și aspră mă îndrept.

Cerul vâscos și întunecat

mă apasă cu talpa pe piept…

Soarele va aștepta

acolo unde nu este nea…

Iarna din nou va trece

cu șenilele ei rezervate doar pentru mine –

și peste inima mea…

Mihail TĂNASE