Trăire
Uneori îmi vine să plâng. Nu de durere sau necaz, ci de singurătate. Lacrimile curg și nu pot opri marea de suspine care îmi copleșește sufletul. Am încetat să iubesc, am încercat să fiu fericit, să mulțumesc destinului pentru tot ceea ce am. Pentru cei dragi și apropiați, pentru credința puternică, pentru soarele care strălucește și pentru stelele ce nu se pot număra pe cer.
Îmi vine să plâng, pentru că mă simt slab, deși întotdeauna încerc să fiu puternic. De fapt, m-am săturat să fiu adult și vreau să uit atât de multe. Vorbind cu singurătatea, prietena mea loială, îi povestesc despre mine și încerc să ascund golul din suflet. Mă tem să simt frica inimii.
Îmi vine să plâng uneori seara, când în suflet este întuneric. Când visez la o inimă credincioasă, să fie lângă mine, tandru. Îmi doresc ca fericirea să fie nesfârșită, iubirea să fie în inimă doar peste margini și acest sentiment să fie reciproc-întâlnit. Să fie mereu lângă mine.
Mihail TĂNASE
Despre autor
