Trafic îngreunat prin Punctul de Trecere a Frontierei Zimnicea

Autovehiculele de mare tonaj care ieri au întâmpinat probleme la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, din cauză că una din benzile de circulaţie a podului Ruse – Giurgiu a fost impracticabilă, traficul a fost redirecţionat către Punctele de Trecere a Frontierei de la graniţa cu Bulgaria, şi anume: P.T.F. Turnu Măgurele şi P.T.F. Zimnicea (Teleorman), P.T.F. Vama Veche (Constanţa); P.T.F. Negru Vodă (Constanţa); P.T.F. Calafat şi P.T.F. Bechet (Dolj).
Ca urmare a acestui fapt, traficul a fost îngreunat la aceste puncte de trecere, în special la P.T.F. Zimnicea, unde s-au înregistrat creşteri ale valorilor de trafic pentru autocamioane.
Şoferii au fost nevoiţi să aştepte tot mai mult la P.T.F. Zimnicea, din cauza numărului mare de automarfare care s-au prezentat la ieşirea din ţară şi de faptul că traversarea fluviului Dunărea se efectuează cu bacul, care are un program determinat.
Printr-un comunicat remis de Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Teleorman, conducerea P.T.F. Zimnicea recomandă şoferilor de autocamioane să folosească şi celelalte puncte de trecere de la frontiera cu Bulgaria.

M. MEILĂ