Tot mai mulți comercianți prinși că vând petarde și pocnitori

Din 3 societăți verificate, la două au fost constatate nereguli. Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat şi executat o acţiune pe linia respectării legii privind regimul materiilor explozive. Acțiunile fiind desfășurate pe raza municipiilor Alexandria și Turnu Măgurele, dar şi a comunelor arondate.

Printre neregulile constatate amintim cazul unui bărbat din comuna Răzmirești. Acesta a fost depistat în timp ce comercializa fără drept, obiecte artizanale și de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice de diferite clase și categorii.

O altă infracțiune a fost constată în municipiul Turnu Măgurele când a fost depistat un bărbat în vârstă de 40 de ani din localitate care comercializa fără drept, obiecte artizanale și de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice de diferite clase și categorii.

În ambele cazuri s-au întocmit dosare penale, iar obiectele pirotehnice – 2165 au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Și nu sunt singurele cazuri. Într-o parcare situată pe D.E. 70, între localitățile Plosca și Peretu, au fost depistate două persoane de 42 ani și, respectiv,20 ani, ambele din comuna Plosca. Acestea intenționau să comercializeze fără drept, din auto marca “BMW”, obiecte artrizanale și de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice de diferite clase și categorii.

Și în acest caz s-a întocmit dosar penal, iar obiectele pirotehnice în număr de 4011 bucăți au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Polițiștii teleormăneni atrag atenția asupra faptului că utilizarea obiectelor artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice (petarde, pocnitori, obiecte zburătoare luminoase) din clase şi categorii diverse pun în pericol real viaţa persoanelor care le utilizează. Mai mult, aceștia reamintesc și faptul că „Se interzice persoanelor juridice comercializarea către persoanele fizice a obiectelor artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din clasele II – IV T.1, T.2 precum şi a artificiilor din categoria „obiecte zburătoare luminoase” şi a pocnitorilor din clasa a I a.

C. D.

Despre autor