Tinerii și independența amânată

Într-o societate aflată într-o continuă transformare, drumul spre independență al tinerilor români pare tot mai lung și mai anevoios. Dacă în trecut plecarea de acasă era un pas firesc imediat după terminarea studiilor sau începutul vieții profesionale, astăzi, tot mai mulți tineri aleg — sau sunt nevoiți — să rămână în casa părinților până la aproape 30 de ani. Între dorința de autonomie și realitățile economice tot mai dure, generația tânără se vede prinsă într-un echilibru fragil între confortul familial și nevoia de a-și construi propriul drum.

Începând cu anul 2002, această vârstă medie a tinerilor din UE care pleacă din casa părinților a fluctuat între un nivel scăzut de 26,1 ani în 2019 și un nivel ridicat de 26,8 ani în 2006, potrivit Eurostat.

Datele arată că vârstele medii la care tinerii părăsesc casa părinților sunt mai mari în Croația (31,3 ani), Slovacia (30,9 ani), Grecia (30,7 ani), Italia (30,1 ani) și Spania (30 de ani).

La polul opus, cele mai scăzute vârste medii s-au înregistrat în rândul tinerilor din țările nordice, respectiv Finlanda (21,4 ani), Danemarca (21,7) și Suedia (21,9). Tinerii din Franța părăsesc casa părinților, în medie, la vârsta de 23,5 ani, iar cei din Germania la 23,9 ani. Aceleași date arată că România se situează puțin peste media înregistrată la nivelul UE. Astfel, tinerii români părăsesc casa părinților, în medie, la 27,3 ani. Există mai mulți factori care contribuie la această tendință:– salariile mici în raport cu costurile locuințelor și ale traiului de zi cu zi îi împiedică pe mulți tineri să se mute pe cont propriu; chiriile mari în marile orașe sunt un obstacol major, mai ales pentru cei aflați la început de carieră ;in cultura românească, apropierea față de familie este puternic valorizată, iar părinții sunt adesea dispuși să își sprijine copiii chiar și după ce aceștia au devenit adulți; studiile universitare sau postuniversitare îi țin pe mulți tineri în grija părinților până spre finalul decadei a treia de viață.

Datele Eurostat mai relevă că tinerii din Uniunea Europeană sunt într-o mai mare măsură afectați de cheltuielile cu locuința.

Anul trecut, 9,7% din tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 și 29 de ani din UE trăiau în gospodării unde se cheltuia 40% sau mai mult din venitul disponibil pe locuință. De asemenea, în 16 țări membre UE, ponderea venitului disponibil alocat pentru locuință era mai ridicată în rândul tinerilor cu vârsta între 15 și 29 de ani decât pe ansamblul populației. Sociologii atrag atenția că, în unele cazuri, prelungirea șederii în casa părintească nu ține doar de constrângeri financiare, ci și de o anumită comoditate. Accesul la sprijin logistic, emoțional și financiar face ca ideea de a pleca pe cont propriu să fie mai puțin urgentă. Această întârziere a plecării de acasă are efecte asupra altor etape de viață, cum ar fi întemeierea unei familii sau achiziționarea unei locuințe. De asemenea, poate influența maturizarea personală și dezvoltarea responsabilității individuale. Plecarea tinerilor din casa părinților nu mai este doar o chestiune de vârstă, ci una de context economic, social și cultural. Deși independența personală rămâne un ideal, realitățile din România — salarii mici, costuri ridicate ale traiului și o piață imobiliară dificilă — fac ca acest pas să fie amânat tot mai mult. Cu toate acestea, tranziția către viața pe cont propriu rămâne esențială pentru dezvoltarea personală, asumarea responsabilităților și maturizarea emoțională. Sprijinul familiei este important, dar la fel de important este și curajul de a pleca, chiar dacă drumul spre autonomie nu este întotdeauna ușor.

Adriana VENE