Tineri depistați cu substanțe interzise în municipiul Alexandria

În data de 10 septembrie, în jurul orei 21.30, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman, care executau misiunea de menținere a ordinii și liniștii publice pe raza municipiului Alexandria, au depistat trei tineri cu vârste între 25 și 31 de ani având un comportament suspect.

La apariția echipajului de jandarmi tinerii au devenit agitați, moment în care unul dintre aceștia a aruncat o pungă în care se aflau cinci pachețele în care se afla materie vegetală de culoare galben verzui cu miros înțepător.

În fața dovezilor, tinerii au recunoscut că pliculețele conțin cannabis și sunt destinate

consumului propriu.

Jandarmii teleormăneni au ridicat în vederea expertizării substanțele vegetale găsite și au

întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, faptă pedepsită cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă, conform prevederilor Legii nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Conform aceluiași act normativ, în cazul deținerii de droguri de mare risc pentru consum

propriu, fără drept, pedeapsa se majorează si constă în închisoare de la șase luni la trei ani, la fel ca și pentru îndemnul la consumul ilicit de droguri de mare risc, prin orice mijloace.

Pe timpul misiunilor executate pentru siguranța cetățenilor efectivele operative de jandarmi au zilnic în atenție, aspectele privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Andreea MOROMETE

Despre autor