Testul iernii pentru culturile agricole: limitele de rezistență ale grâului, rapiței și orzului
Fluctuațiile de temperatură din sezonul rece reprezintă o adevărată provo
care pentru culturile agricole. Grâul de toamnă, rapița și orzul reacționează diferit la ger, iar stabilirea momentului în care apar daunele nu este deloc simplă. Numeroși factori influențează rezistența plantelor la frig, de la stadiul de dezvoltare până la condițiile de sol. Un consilier specializat în culturi explică ce este esențial de urmărit și care sunt limitele critice de temperatură pe timpul iernii.
Capacitatea culturilor de câmp de a rezista la temperaturi scăzute depinde, în mare măsură, de starea lor fiziologică. Plantele aflate încă în creștere sunt mai sensibile la îngheț, în timp ce cele care au trecut prin procesul de călire sunt mult mai rezistente. Călirea are loc toamna, pe măsură ce temperaturile scad treptat, pregătind plantele pentru iarnă.
Culturile agricole își dezvoltă propriul mecanism de protecție împotriva frigului la nivel celular. Scăderea temperaturilor stimulează hormonii vegetali – citokinina și acidul abscisic – care declanșează procese de adaptare. Celulele plantei acumulează glucoză și alte zaharuri, alături de compuși proteici ce îngroașă seva celulară. Astfel, punctul de îngheț din interiorul celulelor este redus.
În paralel, metabolismul plantei încetinește. De exemplu, îngălbenirea orzului în timpul toamnei și iernii nu indică neapărat daune provocate de îngheț. Potrivit lui Dominik Neumeier, consilier pentru culturi la NU Agrar, acest fenomen este cauzat de descompunerea clorofilei și de încetinirea creșterii, nu de afectarea țesuturilor.
Fermierii pot sprijini procesul de întărire a plantelor evitând lucrările sau tratamentele din toamnă care ar putea perturba călirea. De asemenea, aplicarea cuprului și a borului are un efect pozitiv asupra rezistenței la iarnă, deoarece acești nutrienți contribuie la stabilitatea peretelui celular.
Rezistența la ger diferă de la o cultură la alta și depinde inclusiv de durata perioadelor de îngheț. În practică, culturile sunt monitorizate atent atunci când temperaturile de –10°C persistă mai mult de patru zile sau când se înregistrează nopți cu valori sub –20°C.
Orzul de toamnă este cel mai sensibil, pragul său de îngheț fiind de aproximativ –10 până la –12°C, în lipsa unui strat protector de zăpadă.
Grâul și secara sunt mai rezistente, suportând temperaturi cuprinse între –15 și –18°C. Totuși, rezistența variază în funcție de soi: unele pot fi afectate deja la –12°C, în timp ce altele supraviețuiesc chiar și sub –20°C.
Rapița se situează între orz și grâu ca toleranță la frig, cu condiția ca punctul de creștere să rămână aproape de sol. Dacă acesta se ridică, riscul de daune cauzate de îngheț crește considerabil.
În anii în care temperaturile scad treptat, așa cum s-a întâmplat în această iarnă, plantele sunt deja bine călite și pot rezista la temperaturi cu 5–8°C mai scăzute decât în mod obișnuit.
Pagubele provocate de ger nu sunt determinate exclusiv de valorile minime ale temperaturii. Stadiul de dezvoltare și gradul de adaptare la frig joacă un rol decisiv. Cele mai vulnerabile sunt: culturile semănate timpuriu sau foarte timpuriu; plantele aflate în stadiul de „inel dublu”, când trec de la faza vegetativă la cea generativă; culturile semănate prea adânc, care și-au ridicat nodurile de înfrățire.
Influența solului și a amplasării terenului
Riscul de pagube este influențat și de tipul de sol. Solurile afânate, nisipoase sau bogate în humus – frecvente pe fostele pajiști – sunt mai predispuse la daune provocate de îngheț. Humusul leagă cuprul, reducând disponibilitatea acestuia pentru plante și afectând stabilitatea peretelui celular. În schimb, pe solurile grele, compacte, pagubele sunt, de regulă, mai reduse.
Mircea OLTEANU
Despre autor
