Termen-limită 6 iunie 2025: Obligație de modificare a perioadei fiscale pentru plătitorii de TVA care au realizat achiziții intracomunitare
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman aduce la cunoștința contribuabililor înregistrați în scop de TVA, care au ca perioadă fiscală trimestrul calendaristic și care au efectuat o achiziție intracomunitară taxabilă în România, că au obligația să își modifice perioada fiscală, devenind plătitori de TVA lunar.
Termenul limită pentru depunerea declarației de menți
uni privind schimbarea perioadei fiscale este vineri, 6 iunie 2025.
Această obligație derivă din prevederile Codului fiscal și are drept scop asigurarea corectitudinii colectării TVA-ului pentru operațiunile intracomunitare.
Ce formulare trebuie depuse?
În funcție de categoria din care fac parte, contribuabilii vor depune unul dintre următoarele formulare:
Formular 010 – pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică;
Formular 013 – pentru contribuabilii nerezidenți care desfășoară activitate în România prin unul sau mai multe sedii permanente;
Formular 015 – pentru contribuabilii nerezidenți fără sediu permanent în România;
Formular 016 – pentru persoane juridice străine cu locul conducerii efective în România;
Formular 020 – pentru persoane fizice române și străine care dețin cod numeric personal (CNP);
Formular 030 – pentru persoane fizice care nu dețin CNP;
Formular 040 – pentru instituțiile publice;
Formular 070 – pentru persoane fizice care desfășoară activități economice independente sau exercită profesii libere;
Formular 700 – pentru înregistrarea/modificarea electronică a mențiunilor ulterioare înregistrării fiscale, precum și pentru radierea înregistrării fiscale.
Formularul 700 poate fi depus exclusiv online, fiind o opțiune rapidă și eficientă pentru contribuabilii care au acces la Spațiul Privat Virtual (SPV).
Atenție! Nedepunerea declarației de mențiuni până la termenul menționat poate atrage sancțiuni fiscale și neconformități în evidența TVA.
Pentru mai multe informații, contribuabilii pot accesa site-ul ANAF sau se pot adresa direct Administrației Județene a Finanțelor Publice Teleorman.
Mircea OLTEANU