Televizorul copilăriei mele sau gânduri din scaunul cu rotile
Părinții mei nu au fost bogați… Lucra doar tata ca tractorist la Ocolul Silvic, mama fiind casnică și mai tot timpul cu mine prin spitale. Nu am avut norocul celor de bani gata, care aveau mai mult decât își doreau. Țin minte că atunci când am început să înțeleg rostul lucr
urilor din jurul meu, primul a fost televizorul de pe masă în care viața transmisă alb-negru pe calea undelor era tristă. Era televizorul Venus 5, un televizor pe lămpi care se strica frecvent. Cedau lămpile. Știu că cea mai scumpă lampă și greu de găsit era ”lampa cu căciulă”-PL500, costa cam un sfert din salariul de atunci. Părinții mei mereu îl chemau pe ”nea Mitică”, singurul depanator pe o rază de 30 de km. Locuia la câteva case de noi. Venea cu geanta ticsită de piese și în câteva minute televizorul funcționa din nou.
La acest tv am urmărit serialul ”Tarzan”, cu actorul de origine română Johnny Weissmuller și desenele animate cu ”Mihaela” și ”Gopo”. Mai târziu tata a făcut contract la Cooperativă și a cumpărat televizorul pe circuite integrate ”Olt”, 251 la care urmăream Campionatele Mondiale și Europene de fotbal transmise de Televiziunea Bulgară, la fel Studioul X cu filme de acțiune, Star Trek, Planeta maimuțelor și meciurile Stelei în Liga Campionilor, care erau transmise pe Tvr 1. Asta până în 1980, când comuniștii au început să întrerupă curentul electric.
Tot în acea perioadă apăruseră pentru export televizoarele TELECOLOR. Un unchi care lucrase în Libia a adus unul de acolo și era tare mândru de el.
-Marine, adu-mi și mie unul pentru copii, l-a rugat tata când am mers în vizită la el.
-Nu pot, mă, nene, că mă leagă ăștia, a răspuns unchiul.
Într-o zi tata a venit de la pădure și a așezat o folie transparentă de culoare verde peste ecranul televizorului și printre fumul gros al țigării spuse încet:
-Acum avem și noi televizor în culori…
Mihail TĂNASE
Despre autor
