Teleormanul va putea exporta ovine în ţările arabe, pe relaţia Turcia
Exigenţa mult mai mare a autorităţilor române în ceea ce priveşte controlul calităţii legumelor şi fructelor provenite din Turcia, care a condus la confiscarea unor astfel de produse dovedite a avea un conţinut ridicat de substanţe chimice, a determinat autorităţile de la Ankara să restricţioneze tranzitarea acestei ţări de către autotrenurile din România care transportau ovine vii sau carne de oaie în carcasă spre ţările arabe. Pretextul autorităţilor turce a fost acela că ovinele ar putea fi bolnave de scrapie, o maladie la fel de periculoasă pentru om ca şi “boala vacii nebune”. Pentru a debloca o astfel de situaţie, recent o delegaţie a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, condusă de ministrul Daniel Constantin, din care au făcut parte şi secretarul de stat Achim Irimescu şi preşedintele ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu, s-a aflat la Ankara (Turcia).
Delegaţia României a fost primită la Ministerul Alimentaţiei, Agriculturii şi Creşterii Animalelor din Turcia de către ministrul turc Mehmet Mehdi Eker.
În urma negocierilor, delegaţia MADR a obţinut acordul în privinţa tranzitului pe teritoriul Turciei a carcaselor de ovine, condiţia fiind aceea de eliminare din carcase a organelor cu risc specificat (ochi, creier, măduvă).
Prin urmare, începând cu luna septembrie 2013, vor putea fi reluate exporturile româneşti de ovine şi carcase de oaie spre ţările arabe pe relaţia Turcia, inclusiv în această ţară. Între cele 19 judeţe care deţin ovine ce pot fi exportate se numără şi Teleormanul, acestea provenind de la asociaţiile crescătorilor de ovine, precum şi de la Complexul de creştere şi îngrăşare a berbecuţilor de la Bujoru. În luna septembrie a.c., conform precizărilor făcute de către conducerea ANSVSA, Oficiul Internaţional de Epizootii (OIE) va publica lista judeţelor din România libere de scrapie.
Potrivit comunicatului MDAR, se conturează premisele ca, prin discuţii ulterioare, să fie eliminate total restricţiile de tranzit pe teritoriul Turciei şi chiar posibilitatea exportului de ovine în această ţară, în conformitate cu principiul regionalizării, care prevede exportul de ovine din judeţele libere de scrapie.
Conform specialiştilor sanitar-veterinari, în judeţul nostru nu s-au înregistrat cazuri de scrapie la ovine, fapt ce urmează să fie confirmat şi de către Oficiul Internaţional de Epizootii, ceea ce înseamnă că va putea fi reluat exportul de ovine vii şi de carcase de oi spre ţările arabe, pe relaţia Turcia, cu respectarea strictă a regulilor sanitare veterinare.
George ZAVERA