Teleormănenii sunt invitați să sărbătorească ziua județului la Roșiori
Teleorman este unul dintre cele mai vechi
județe ale României, existând încă de pe vremea Țării Românești (Valahia). Prima atestare documentară a județului Teleorman se regăsește într-un document istoric la data de 14 mai 1441, „Hrisovul lui Vlad Dracul Voievod”.
Cu această ocazie, Consiliul Județean Teleorman, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Teleorman, în parteneriat cu Primăria municipiului Roșiori de Vede, organizează o serie de manifestări, timp de două zile, în Roșiori de Vede, aducând în prim plan tradițiile, meșteșugurile și folclorul, precum și două artiste îndrăgite: Monica Anghel și Raluka.
Deschiderea oficială a evenimentului “Zilele Județului Teleorman“ va avea loc joi, 14 mai, la ora 11.00.
Vor urma, în incinta cinematografului Modern, Ședința festivă și decernarea titlului de Cetătean de onoare al județului, Decernarea premiilor “Marin Preda” pentru literatură, Festivalul-concurs național de muzică ușoară „Teleorman Pop Fest”, Recital Monica Anghel, Festivitatea de decernare a premiilor „Teleorman Pop Fest”, seara fiind încheiată cu un recital Raluka.
Vineri, sărbătoarea va continua de la ora 14, pe scena din centrul municipiului Roșiori de Vede, cu un spectacol de folclor cu ansambluri din tot județul, seara fiind încheiată de Ansamblul Profesionist de Cântece și Dansuri Burnasul și invitații Simona Alexandru, Daniel Turică, Alin Trocan și Nicușor Iordan, sub conducerea muzicală a lui Adrian Grigoraș.
Pe parcursul celor două zile, în centrul municipiului Roșiori vor fi prezenți meșteșugari și meșteri populari din Teleorman, precum și o expoziție cu vânzare „Produs în Teleorman”.
Dana PĂUNE