Teleormănenii, invitați să participe la proiectul “Start pentru Afacerea ta !”

La începutul lunii curente, Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de partener, și Asociația „Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România”, în calitate de lider, au demarat implementarea proiectului „Start pentru afacerea ta! – Regiunea Sud Muntenia”. Proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman (POCU) 2014 – 2020, Axa prioritară 3 „Locuri de muncă pentru toți”.

Conform conducerii ADR Sud Muntenia, proiectul are o perioadă de implementare de 36 de luni, prin acesta urmărindu-se creșterea ocupării forței de muncă în regiunea de dezvoltare Sud Muntenia, prin dezvoltarea culturii antreprenoriale a persoanelor fizice : șomeri, persoane inactive, persoane care au un loc de muncă și înființează o afacere în scopul creării de noi locuri de muncă etc. și susținerea înființării, dezvoltării și menținerii pe piață a întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană. Grupul țintă cuprinde minimum 336 de persoane care intenționează să înființeze o afacere non-agricolă în zona urbană. Din numărul total de beneficiari ai proiectului 236 vor fi din rândul persoanelor inactive și 100 din rândul angajaților, inclusiv al persoanelor care desfășoară activități independente. Cei care se înscriu în acest proiect trebuie să aibă domiciliul în regiunea de dezvoltare Sud Muntenia, respectiv în județele: Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova și Teleorman.

Odată cu publicarea metodologiei, s-a dat startul la depunerea dosarelor din partea persoanelor interesate să participe la programul de formare în cadrul proiectului „Start pentru afacerea ta! Persoanele care vor fi selectate în urma procesului de evaluare a dosarelor de recrutare vor beneficia de cursuri în urma cărora își vor îmbunăți competențele antreprenoriale. Cei ce face parte din grupul țintă își vor îmbunătăți capacitatea de a recunoaște și exploata oportunitățile de dezvoltare a unor afaceri. Minimum 300 de persoane vor dobândi certificate din partea Autorității Naționale pentru Calificări (ANC), în urma participării la stagiile de curs.

Absolvenții vor elabora planuri de afaceri, care vor intra într-un proces de selecție pentru a fi finanțate în cadrul proiectului „Start pentru afacerea ta! – Regiunea Sud Muntenia”, prin Programul Operațional Capital Uman.

Metodologia de selecție a grupului țintă aplicată în cadrul proiectului „Start pentru afacerea ta! Poate fi consultată pe website-ul Agenției – www.adrmuntenia.ro, secțiunea Proiecte, link: .

Persoanele care îndeplinesc condițiile de eligibilitate și doresc să se înscrie la activitățile proiectului sunt invitate să-și depună candidaturile cât mai curând posibil.

Teleormănenii interesați de acest proiect pot obține informațiile de care au nevoie adresându-se ADR Sud Muntenia – Biroul județean Teleorman, strada Dunării, nr, 178, Mădălina Guruianu, tel. 0347/101.000, E-mail: programe@adrmuntenia.ro.

George ZAVERA

Despre autor