Teleormănenii au salarii proaste * Câştigul mediu brut lunar obţinut de către salariaţii teleormăneni este cu circa 25 la sută sub cel înregistrat la nivelul economiei naţionale.

Ne-am obişnuit cu gândul că în orice clasament statistic pozitiv, Teleormanul nu poate fi decât acolo unde e mai rău, adică la coadă. Ultimul buletin statistic privind salariul mediu net nu face excepţie de la regulă, teleormănenii numărându-se printre românii care încasează cele mai mici salarii. Cu mai puţin de 1600 de lei „în mână”, teleormănenii care au norocul să aibă o slujbă plătită cu ceva mai mult decât salariul minim, câştigă cu 540 de lei mai puţin decât salariul mediu net la nivel naţional.

De ce sunt salariile atât de mici în Teleorman şi de e şomajul atât de mare? Principalul motiv este lipsa investiţiilor majore, iar principalii vinovaţi de acest lucru sunt administraţiile care s-au perindat la conducerea judeţului şi, mai ales, guvernările postdecembriste care după cum au acţionat se pare că n-au avut altă strategie decât aceea de subdezvoltare a României şi de aducere a ei la stadiul de colonie de consum, stadiul cel mai de jos în care poate atinge o ţară ajunsă la acest statut.

Iar când guvernul şi administraţiile locale sunt incompetente şi de rea credinţă, singurul avantaj competitiv pe care-l pot oferi unui posibil investitor este forţa de muncă ieftină, care a devenit un brand (păgubos) pentru România. Dar mai ales pentru cetăţeni, obligaţi să se confrunte cu „preţuri europene”.

Dar nu numai politica economică generală a guvernelor a determinat rămânerea în urmă a salariilor în Teleorman, ci şi politica fiscală, mai ales impozitarea salariilor, care este una dintre cele mai împovărătoare din Europa.

Dezindustrializarea produsă în primii ani ai capitalismului „de cumetrie” a înlocuit vechile citadele industriale cu mici ateliere sau făbricuţe în care majoritatea produselor se execută în sistem „lohn”, iar în acest caz salariile n-au cum să fie prea mari, aşa cum n-au cum să fie mari salariile din agricultură, unde productivitatea este mică, fiind afectată de subfinanţarea fermelor, de lipsa irigaţiilor, a spaţiilor de depozitare şi colectare, a unei pieţe de desfacere care să asigure o valorificare eficientă a producţiei.

Salariile mici, pensiile la fel şi bruma indemnizaţiilor de şomaj fac ca în Teleorman consumul de bunuri şi servicii să fie şi el redus, închizându-se astfel un cerc vicios, din care nu se poate ieşi decât prin reindustrializarea judeţului, chiar dacă e greu să se mai ajungă la nivelul din 1989, când numai în Alexandria şi Roşiorii de Vede existau mai mulţi salariaţi decât există în prezent în Teleorman. Reindustrializarea înseamnă locuri de muncă, cheia de boltă a dezvoltării durabile.

Perspectivele nu sunt deloc luminoase pentru Teleorman, chiar dacă în campania electorală s-a spus că de aici va începe „România puternică”. Pentru că jaful sistematic şi sistemic din ultimii 23 de ani au adus ţara în pragul colapsului iar economia se dovedeşte a fi cu mult mai slăbită decât credeam, iar clasa politică mai incapabilă şi mai coruptă decât speram.

C. DUMITRACHE