Teleormănean înşelat cu suma de 12.000 lei prin metoda “accidentul”

Metoda “accidentul” încă face victime printre teleormăneni. O persoană din comuna Traian, judeţul Teleorman a fost înşelată cu suma de 12.000 lei de către o persoană încarcerată în Penitenciarul din Slobozia, judeţul Ialomiţa.
Deţinutul, originar din Constanţa i-a cerut victimei suma de 12000 de lei, prin telefon, invocând un accident şi dându-se drept rudă. Omul a trimis banii într-un cont bancar fără să realizeze faptul că este victima unei înşelăciuni. Ulterior, deţinutul şi-a contactat mama pe care a rugat-o să ridice banii şi să-i aducă la Penitenciarul Slobozia. În momentul în care femeia a încercat să introducă suma în închisoare a fost ridicată de procurorii Parchetului Turnu Măgurele.
“Lucrătorii de poliţie de la Secția 7 Poliție Rurală Crîngu, împreună cu un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, s-au deplasat la Penitenciarul Slobozia, judeţul Ialomiţa, unde au continuat cercetările în dosarul penal privind înşelăciunea comisă în dauna unei persoane fizice din comuna Traian, judeţul Teleorman.
Au fost audiaţi un număr de patru făptuitori, cu privire la fapta comisă (toţi patru fiind încarceraţi în Penitenciarul Slobozia pentru alte fapte penale) şi a fost ridicat un telefon mobil marca “Nokia” (aparat cu ajutorul căruia s-a săvârşit infracțiunea prin metoda “Accidentul”), din celula în care erau deţinuţi cei patru”, se arată într-o informare a IPJ Teleorman.
Banii au fost luaţi de procurorii din Turnu Măgurele şi restituiţi părţii vătămate.
Metoda “accidentul” este una simplă. Suspecţii se prezintă drept fiu, ginere sau avocat al fiului/ginerelui părţii vătămate, care pretinde că a fost implicat într-un accident rutier şi are nevoie urgentă de o sumă mare de bani pentru plata daunelor sau spitalizarea persoanelor rănite. Pentru că povestea este credibilă, iar persoana de la celălalt capăt al firului inspiră încredere, victimele trimit sumele de bani în conturile bancare transmise de suspecţi, constatând ulterior că totul a fost doar o minciună, sesizând poliţia cu privire la aceasta. Alături de această metodă, infractorii mai folosesc şi celelalte moduri de operare prezentate în campaniile preventive anterioare, respectiv solicitarea unor sume de bani pentru predarea unor colete care, aparent, sunt trimise de rudele aflate în străinătate ori furtul de bani sau alte bunuri comis de persoane nesupravegheate care pătrund în locuinţa părţilor vătămate sub pretextul vânzării / cumpărării unor bunuri.
Potrivit poliţiştilor teleormăneni victimele sunt în majoritatea cazurilor persoane de vârsta a treia. Pentru a nu cădea în plasa escrocilor trebuie să acordaţi maximă atenţie persoanelor străine, necunoscute, care pretind că vin sau vă contactează din partea unor membri ai familiei sau alte rude.
Reţineţi fizionomia ori alte date de identificare ale suspecţilor, numere de înmatriculare ale autovehiculelor cu care se deplasează, numere de telefon de pe care sunteţi contactaţi şi apelaţi serviciul telefonic de urgenţă 112 atunci când sunteţi contactaţi personal, sau telefonic de persoane suspecte.

Claudiu DUMITRACHE

Despre autor