Sute de teleormăneni, la mitingul organizat de PNL, pentru susținerea moțiunii de cenzură
Câteva sute de persoane au răspuns chemării filialei Teleorman a PNL care, luni, 20 noiembrie 2017, începând cu ora 17:00, a organizat un miting de protest, pentru prezentarea moțiunii de cenzură ” PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, care s-a citit, în Parlament, la aceeași oră la care a vut loc protestul.
În fruntea protestatarilor a fost președintele PNL Teleorman, Eugen Pârvulescu, iar printre oamenii care-l urmau au putut fi zăriți și Florică Mara, primvicepreședintele PNL Teleorman, Mihai Murar, președinte al organizației PNL Alexandria, Dan Popescu, secretar general al PNL Teleorman și alți membrii ai conducerilor județene și locale.
Înarmați cu portavoci și pancarte, oamenii au început să strige, încă din fața sediului PNL Teleorman: hoții, la pușcărie; jos ciuma roșie; în democrație, hoții stau la pușcărie; justiție, nu corupție; 10 luni de minciuni; DNA să vină să vă ia și multe altele. Toate acestea au fost scandate, cu îndârjire, de către protestatari, și pe drumul spre sediul Prefecturii Teleorman. Aici, Eugen Pârvulescu a prezentat o sinteză a textului moțiunii și pentru că prefectul Florinel Dumitrescu nu a fost prezent, președintele PNL Teleorman a spus că în cursul dimineții de marți va veni personal la reprezentantul guvernului în teritoriu pentru a-i înmâna moțiunea de cenzură.
”PNL a depus o moțiune de cenzură. Astăzi se citește în Parlament. În zilele următoare se va vota această moțiune și am toată încrederea că mulți parlamentari de la PSD vor vota împotriva lui Tudose și a lui Dragnea. La Prefectură, după cum vedeți, este întuneric, pentru că așa este la PSD: noaptea ca hoții…”, a spus Eugen Pârvulescu.
Președintele PNL Teleorman a mai spus că mitingul este un semnal de alarmă pe care PNL, ca partid de opoziție, trebuia să-l tragă și și-a exprimat convingerea că în perioada următoare astfel de manifestări vor fi mai dese, atât în Teleorman, cât și în țară.
”Oamenii din Teleorman sunt într-adevăr puțin mai speriați pentru că PSD-ul a pus stăpânire și au metode de constrângere pentru cetățeni. Numai că în seara aceasta un număr atât de mare de cetățeni a răbufnit. Nu mai poate omul să stea în casă. Și din dorința de a striga supărarea, oamenii au ieșit în stradă. Cred că în perioada următoare aceste manifestări vor fi mai dese și în județul Teleorman”.
Eugen Pârvulescu a mai precizat că moțiunea va trece ”pentru că și celelalte partide de opoziție, PMP și USR o vor susține. Sper ca, în ultimul moment, și cei de la UDMR și minoritățile să susțină această moțiune de cenzură…”.
Evenimente ca cel din Alexandria au avut loc în toate reședințele de județ din țară, prin care PNL a vrut să pună presiune pe coaliția aflată la putere, în principal pe parlamentari, care vor trebui să răspundă în fața alegătorilor pentru greșelile comise de guvernul pe care îl susțin
M. MEILĂ