Suspecţi, surprinşi în flagrant de poliţiştii teleormăneni

Dosare penale întocmite pentru infracţiuni contra patrimoniului
Oprit în trafic, de către poliţiştii din comuna Dobroteşti, la un control de rutină, S. Ilie, de 24 ani, din comuna Buzescu, nu a putut prezenta documente justificative de provenienţă a deşeurilor neferoase pe care le transporta în autoturism, motiv pentru care a fost condus la sediul postului de poliţie pentru cercetări.
S-a stabilit că cel în cauză a achiziţionat cantitatea de 295 kg deşeuri aluminiu şi 108 kg deşeuri din cupru, de la diferite persoane fizice, fără autorizaţie şi fără a emite adeverinţe de plată.
În cauză s-a luat măsura sancţionării contravenţionale a lui S. Ilie şi a confiscării cantităţii de deşeuri metalice neferoase.
Şi poliţiştii din Alexandria, aflaţi în serviciul de patrulare pe raza localităţii, l-au surprins în flagrant pe N. Nicuşor, de 45 ani, din comuna Poroschia, în timp ce încerca să sustragă mai multe componente metalice din curtea unei societăţi comerciale.
Bunurile găsite asupra suspectului au fost ridicate în vederea restituirii către proprietar, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativa de furt calificat.
La Videle, un echipaj de siguranţă publică format dintr-un agent de poliţie şi un subofiţer jandarm a depistat în flagrant cinci suspecţi care au sustras bunuri metalice din zona unui parc petrolier.
Suspecţii, G. Romeo, de 41 ani, S. Marian, de 37 ani, C. Vasile, de 33 ani, M. Ion, de 28 ani şi O. Ion, de 24 ani, toţi din oraşul Videle, sustrăseseră două bucăţi ţeavă de 5 ţoli, în lungime de 5 metri fiecare şi intenţionau să le valorifice la un centru de colectare a deşeurilor industriale.
În cauză a fost întocmit dosar penal ca şi în cazul a patru suspecţi din Ştorobăneasa şi Cervenia. Aceştia, D. Mielu de 26 ani, D. Mariana de 22 ani, D. Georgeta de 26 ani, toţi din comuna Ştorobăneasa şi H. Mihai de 28 ani din comuna Cervenia, au fost prinşi în flagrant de poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 13 Smârdioasa, în timp ce sustrăgeau componente ale reţelei de irigaţii subterană din apropierea unei staţii de irigaţii din zona comunei Conţeşti.
Bunurile sustrase au fost recuperate şi predate părţii vătămate.
O tânără de 21 de ani, M. Larisa din Turnu Măgurele, s-a ales cu dosar penal întocmit de poliţiştii din localitate, după ce aceasta a fost prinsă de agenţii de pază ai unui supermarket sustrăgând produse din magazin.
Suspecta a sustras produse alimentare în valoare de 70,39 lei, pe care le-a ascuns sub articolele de îmbrăcăminte şi intenţiona să părăsească magazinul, fiind surprinsă de agenţii de pază.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

M. MEILĂ